• recunoaște Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul • cea mai grea lovitură din tinerețe a fost pierderea mamei, de la care a învățat să fie un bun creștin • „Nu cred în Revoluția de ’89. N-a fost decît una la crearea lumii, anume la Nașterea lui Iisus Hristos, restul sînt mișcări populare, lovituri politice, răscoale”, spune Preasfinția Sa • a făcut armata cu actorul Florin Călinescu, fosta vedetă de la Pro TV
Născut la 29 martie 1954, la Stănița, județul Neamț, Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul (la botez Ilie Giosanu) este al treilea copil din cei opt ai familiei Anica și Nicolae Giosanu. La vîrsta de 14 ani a intrat ca frate la Mănăstirea Neamț, iar între 1972-1980 s-a nevoit la Schitul Tarcău. După ce a absolvit, în perioada 1970-1975, Seminarul Teologic din Neamț, a urmat stagiul militar, timp de 9 luni, la Plenița, iar între 1976-1980, a absolvit Facultatea de Teologie din București. În 1980 a fost tuns monah la Mănăstirea Bistrița, naș de botez fiindu-i arhimandritul Ioanichie Bălan. În anul 1985 a fost chemat de Prea Fericitul Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Sucevei, la Centrul Eparhial din Iași. În 1990, a fost trimis de către Înalt Prea Sfințitul Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la studii în Franța, la Institutul Saint Serge din Paris, unde a început doctoratul în teologie, avîndu-i ca îndrumători pe reputații teologi Olivier Clement și Boris Bobrinskoy. După patru ani, în 1994, a susținut teza de doctorat în limba franceză, cu tema „Îndumnezeirea omului în gîndirea părintelui Dumitru Stăniloae”. A fost prima lucrare de doctorat despre marele teolog român întocmită încă din timpul vieții acestuia. La Paris a întemeiat și o mănăstire ortodoxă, la Rosiers, unde a activat ca duhovnic și îndrumător pentru creștinii din Occident și, îndeosebi, pentru tinerii sosiți la studiu în capitala Franței. În anul 1998, a fost ales de către Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în scaunul de episcop-vicar al Episcopiei Romanului. Angajat în numeroase activități sociale, eclesiale și ecumenice nu a putut veni în țară decît în anul 2000, fiind primul episcop al Bisericii Ortodoxe Române, hirotonit în mileniul III.
În perioada regimului comunist arareori ți-era dat să zărești pe stradă chipul sobru al vreunui călugăr sau al unui păstor de suflete în veșminte negre. Cînd și cînd, mai trecea cîte un alai de înmormîntare, pe care îl priveai cu coada ochiului și cu teamă. Lumea spirituală, viața văzută dincolo de materie, era un mister bine încătușat între zidurile bisericilor sau al mănăstirilor. Iar cei care intrau din curiozitate într-un lăcaș de rugăciune mai izolat luau contact doar cu aspectele văzute ale trăirii duhovnicești. Despre marii duhovnici care mai trăiau în schiturile nemțene se vorbea doar în șoaptă sau între cunoscuți. Liderii politici ori militari, moștenitori ai credinței strămoșești, evitau să se afișeze public, temîndu-se de rostirea numelui lui Hristos, și preferau să se ducă undeva, departe de aglomerațiile urbane, unde să participe la un botez sau vreo cununie. Chiar de știa partidul comunist ori șeful de la serviciu, nu știau mulțimile îndoctrinate cu lozinci și ideologii bolșevice.
După 1990, una din primele libertăți, manifestată public și cerută cu prețul vieții de tinerii care au mărșăluit prin orașe, a fost cea religioasă. Ne amintim din imaginile televizate sau din povestirile celor care au fost la București ori la Timișoara, cum mii de tineri și-au expus fără nici o frică piepturile goale în fața tancurilor și a gloanțelor strigînd „noi credem în Dumnezeu”. Au murit împușcați, ca niște eroi, mai mult prin crezul rostit ca niște sfinți. Pe urmele lor, și pe sîngele vărsat de aceștia, poporul român și-a recăpătat un drept pe care îl pierduse tot cu prețul a mii de jertfe. Așa se explică dorința și zelul tuturor, bogați și săraci, de a ridica lăcașuri de cult, de a lua parte cu cît poate fiecare, la zidirea unei biserici.
După evenimentele din decembrie ’89, prezența preoților și a episcopilor în rîndul credincioșilor a devenit ceva normal.
La Bacău, între prezențele ierarhice devenite firești în ultimii doi ani se află și Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Episcopiei Romanului. L-am întîlnit la toate sfințirile din județ, fie de biserici, fie de așezăminte culturale ori sociale, l-am zărit printre participanții la manifestările culturale din Bacău și l-am ascultat slujind în bisericile urbei și nu numai. Un chip ajuns familiar pentru băcăuani, despre care nu se știe prea multe și pe care dorim să vi-l prezentăm, așa cum a fost și așa cum este. Un ierarh a cărui viață, o dată cunoscută, îți confirmă sentimentul că acolo, pe scaunul episcopal de Roman, nu ajung decît oameni cu vocație și cu asentimentul Providenței.
Copil fiind, construiam bisericuțe din nisip
„M-am născut la 29 martie 1954, la Stănița, județul Neamț, un sat de ortodocși, aflat în apropierea orașului Roman. Sînt al treilea copil din cei opt ai părinților Anica și Nicolae Giosanu – ne spune Prea Sfințitul Ioachim. Din botez am purtat numele de Ilie. Eram într-o familie cu mulți călugări, o familie despre care poți afirma liniștit că are o vocație spre monahism.” Mulți din cei proveniți din familia mea au renuțat la această lume și s-au dedicat trup și suflet lui Dumnezeu. Și aș putea aminti aici pe părintele arhimandrit Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria, autorul a numeroase cărți de cultură teologică, Iosefira Giosanu, stareța mănăstirii Văratec, Acachia Căuș, stareța mănăstirii Războieni”.
Despre copilăria petrecută la Stănița, P.S. Ioachim păstrează amintiri dintre cele mai variate, de la chipurile frumoase ale dascălilor și pînă la bisericuțele de nisip de pe malul Siretului, toate imaginile i se perindă cu nostalgie prin fața ochilor, atunci cînd îl ispitești cu vorba. „Îmi amintesc de figurile învățătorilor, a păstorului de suflete din sat, precum și al unui unchi de-al meu, dascăl la biserică, dascăl în sensul de erudit, de la care am învățat foarte multe și mi-a călăuzit pașii și m-a îndrumat către Seminar, a povestit ierarhul băcăuan. Nu pot uita nici momentele în care mergeam pe malul Siretului și construiam bisericuțe din nisip”.
La mănăstirea Sihăstria era stareț strănepotul lui Ion Creangă
Trăind într-un mediu în care biserica și viața duhovnicească erau prezențe permanente și firești, Ilie Giosanu a plecat la vîrsta de 14 ani spre Seminarul Teologic de la Neamț. „M-am dus la Seminar, însă între condițiile de înscriere era și aceea de a avea înălțimea de 1,50 m și cel puțin 50 de kg greutatea. Eu nu aveam nici una nici alta, așa că nu am fost primit”, și-a amintit P.S. Ioachim. Văzînd că nu este acceptat, a plecat la mănăstirea Văratec, unde viețuiau o soră a buncii și o mătușă. „Acolo, stareța Nazaria m-a îndemnat să mă duc la mănăstirea Sihăstria, unde aveam un unchi, părintele Ioanichie Bălan”, spune sfinția sa. După ce a pronunțat cuvîntul Sihăstria, P.S. Ioachim a avut cîteva clipe de tăcere. „Pe atunci, la mănăstire era o viață foarte strictă. La Sihăstria erau mulți bătrîni, adunați de regimul comunist (de la 50 de ani în sus) cu viață sfîntă. Îi văd parcă și acum în fața ochilor pe părintele Ioil, părintele Cleopa, părintele Paisie sau părintele Petroniu Tănase, de care m-am legat sufletește și care m-a pregătit să dau examen la Seminarul de la Neamț. Ca să nu mai vorbesc de starețul de atunci, Caliopie Creangă, strănepot al scriitorului Ion Creangă”, și-a amintit episcopul băcăuan. Trebuie precizat că în acei ani era în floare decretul 410, intrat în vigoare în anul 1959, care a dat o grea lovitură monahismului românesc, 75 % din călugări fiind expulzați și „integrați” în viața societății.
„Cînd veneau comuniștii în inspecție, fugeam în pădure”
În anul 1970, Ilie Giosanu a intrat ca elev la Seminarul Teologic de la Neamț. „M-am adaptat la austeritatea și asceza de la Neamț, unde eram seminarist. Nu mi-a fost greu, deoarece în acea perioadă, respectiv anii 1970-1972, am fost crescut de mănăstirea Sihăstria”. Aici nu era deloc ușor pentru un frate de doar 16 ani, cu aspirații duhovnicești. „Fiind încă în plină aplicare decretul 410, la Sihăstria veneau deseori inspecții pentru a se verifica dacă nu sînt cumva tineri. Era renumitul tovarăș Vasilescu, care cerceta fiecare ungher din mănăstire. Starețul Caliopie, un om plin de curaj, ne-a primit pentru că ajutam bolnavii, însă ne-a povățuit ca <
Dar, în anul 1972, obștea mănăstirii a fost despărțită: părintele Paisie Olaru a ajuns la Sihla, părintele Petroniu Tănase împreună cu șapte călugări a plecat la Muntele Athos, iar părintele Ioanichie Bălan la mănăsirea Bistrița. Fiindu-i unchi, Ilie Giosanu l-a urmat pe părintele Ioanichie la ctitoria lui Alexandru cel Bun. Cu numeroase experiențe ce l-au călit sufletește, Dumnezeu l-a încercat pe tînărul Ilie și cu cea a morții mamei sale, pe cînd el avea doar 17 ani. „Am fost marcat de moartea mamei, o mamă creștină, de la care am primit și de la care am învățat foarte multe despre spiritualitate și credință. Nu am luat ca pe o fatalitate clipa despărțirii de ea, eram deja în monahism, însă am luat aminte asupra vieții. Marea mea grijă a fost după aceea faptul că a rămas o casă fără mamă, cu opt suflete. Însă Dumnezeu a purtat de grijă și toți au ajuns foarte bine”, recunoaște P. S. Ioachim.
Între 1972 și 1980, Ilie Giosanu s-a nevoit la Schitul Tarcău, unde era un mare părinte Xenofont Grapă. „Acest părinte era un bun duhovnic, care primea mulți credincioși din regiunea Bacăului. Fiind regimul ateu în floare, la Tarcău se oficiau diverse slujbe religioase, cununii, botezuri, la care participau mulți din miliție, din armată și din alte instituții, care nu puteau face așa ceva în oraș. În cei opt ani petrecuți acolo am înțeles că monahii au salvat spiritualitatea românescă, iar toate cele întîmplate au arătat că comunismul nu a fost atît de pregnant în România.
Tovarăș „de arme” cu actorul Florin Călinescu
După ce a absolvit, în 1975, Seminarul Teologic de la Neamț, Ilie Giosanu a dat examen de admitere la Facultatea de Teologie din București, unde a și fost admis. Însă conform legilor de atunci, cei intrați la facultate urmau să facă înainte de intrarea pe băncile instituțiilor de învățămînt superior, nouă luni de armată. Cum înainte cu un an s-a întîmplat ca unii dintre teologii din armată să plece la slujba de înviere, undeva într-un sat, în anul 1975-1976, generația de viitori teologi au fost trimiși să facă armata tocmai în Oltenița, la Plenița, departe de orice sat sau așezare cu biserici sau mănăstiri.
„Am fost trimiși cu armata tocmai la Plenița, departe de orice suflare ca să nu mai avem contact cu Biserica. Eram o companie de teologi, iar între colegii de an s-au numărat actualul episcop al Dunării de Jos, Prea Sfințitul Casian Gălățeanul, și Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepscop al Tomisului”, ne-a explicat P.S. Ioachim Băcăuanul. Interesant este faptul că între cei trimiși să satisfacă stagiul militar la Plenița, alături de teologi s-a numărat și un grup de 20 de studenți la Institutul de Arte Teatrale și Cinematografice. „Am făcut armata cu un grup de actori, între care se afla și Florin Călinescu, cel care a și amintit într-o emisiune de anul trecut că „a făcut armata alături de trei episcopi”.
La mănăstirea Bistrița m-am apropiat ființial de băcăuani
După armată au urmat anii de Facultate la București. A absolvit facultatea în anul 1980, cu licența la Catedra de Îndrumări Misionare, cu o lucrare cu tema „Sabatul la cultele neoprotestante și Biserica Ortodoxă”, lucrare apreciată de profesorul îndrumător, și publicată ulterior în revista „Mitropolia Moldovei și Sucevei” sub titlul „Duminica – sărbătoarea creștinilor”. În același an, Ilie Giosanu a fost tuns în monahism la mănăstirea Bistrița, naș fiindu-i părintele Ioanichie Bălan. Atunci a primit și numele de Ioachim. „A fost prima tundere în monahism la mănăstirea Bistrița după 40 de ani de comunism”, ne-a declarat Prea Sfințitul Ioachim. Timp de cinci ani a lucrat la Bistrița, la activitățile de restaurare la Complexul de acolo, alături de starețul Ciprian Zaharia, actualmente exarh al zone. „În anii de ucenicie la mănăstirea ctitorită de domnitorul Alexandru cel Bun, am început să iau contactul cu băcăuanii, deoarece mulți dintre pelerinii care veneau și se închinau la icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana erau din orașul lui Bacovia. Pot spune că de atunci mă leagă o punte ființială cu băcăuanii, și consider că aceștia au o spiritualitate aparte față de ortodocșii din celelalte părți ale Moldovei”, a precizat episcopul-vicar.
Anul 1985 a fost unul de turnură pentru călugărul Ioachim. „În acel an, Prea Fericitul Teoctist, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci mitropolit al Moldovei și Sucevei, m-a chemat la Centrul Eparhial din Iași”, spune Ioachim Băcăuanul despre acel moment extrem de important pentru el. Între 1985-1986 a slujit ca diacon la Catedrala mitropolitană și apoi ca secretar al mitropolitului. Cît timp a funcționat în „orașul celor șapte coline”, a avut o intensă activitate redacțională, publicînd numeroase articole, predici, recenzii și studii în revistele de specialitate. Din acea perioadă a luat contactul cu Episcopia Romanului, cu care Mitropolitul Teoctist avea relații foarte bune. „În acei ani, am cunoscut relațiile cu străvechea episcopie a Romanului. Prea Fericitul Teoctist avea relații foarte strînse cu Prea Sfințitul Eftimie, iar eu am avut prilejul să particip la foarte multe întruniri între cei doi ierarhi”, mai spune P. S. Ioachim Băcăuanul.
A fost primul călugăr român trimis la studii după 1990
Evenimentele din ’89 l-au găsit pe călugărul Ioachim la Iași. Spunem evenimente, deoarece Episcopul nu crede în revoluție și acest lucru ni l-a și mărturisit: „Nu cred în revoluție. N-a fost decît una de la crearea lumii, anume la Nașterea lui Iisus Hristos, restul sînt mișcări populare, lovituri politice, răscoale etc”, spune el. Cît despre cele petrecute în acele zile, „a fost o perioadă dificilă și a trebuit să țin un echilibru, mai ales că, la Iași, scaunul de mitropolit era vacant”, a afirmat P.S. Ioachim Băcăuanul. În iunie 1990, în urma alegerii ca mitropolit al Moldovei și Bucovinei a Înalt Prea Sfințitului Daniel Ciobotea, viitorul episcop-vicar al Romanului a fost trimis la studii la Paris. A fost primul călugăr român trimis la studii după 1990. A urmat o intensă activitate ca doctorand la Institutul Saint Serge, unde i-a avut ca profesori, printre alții pe cunoscuții teologi, Olivier Clement și Boris Bobrinskoy. Și-a susținut lucrarea de doctorat, în limba franceză, cu titlul „La Deification de l’homme d’apres la pensee du pere Dumitru Staniloae”. Însă cei zece ani petrecuți la Paris, în calitate de doctorand, apoi de stareț de mănăstire și misionar constituie un episod aparte în viața celui care avea să ajungă episcop-vicar al Episcopiei Romanului.
„Cînd am ajuns la Paris, imediat după schimbările politice din 1989, am simțit că am intrat efectiv în altă lume. Nu mi-a fost deloc ușor. Imaginați-vă un călugăr venit din mijlocul Carpaților în mijlocul Parisului”, ne-a povestit Prea Sfințitul Ioachim. A fost un început cu multe hopuri pentru mine. „Nu găseam niciunde o atmosferă duhovnicească precum cea de aici. Să vă dau un singur exemplu: prima sfîntă liturghie am oficiat-o într-o criptă a unei biserici catolice, cu doar trei enoriași, în limba slavonă. Cînd am văzut că nu e nimic ca acasă, unde bisericile sînt pline, după Liturghie primul gînd care mi-a venit a fost: <
Evident că pentru a putea sluji acolo a trebuit să stau toată noaptea să învăț ecteniile și rugăciunile în această limbă. Era chiar o situație amuzantă: în loc să învăț limba franceză, a trebuit să mă aplec asupra celei slavone, deoarece și la Saint Serge s-a păstrat slujba în slavonă”, susține Ioachim Băcăuanul.
„Am fost bătut de arabi, pentru că m-au confundat cu un evreu”
Ca și cînd chestiunile de limbă nu ar fi fost suficiente, Prea Sfințitul Ioachim s-a nimerit la Paris în acea perioadă atît de zbuciumată cînd toată lumea era afectată de Războiul din Golf. „Era o frămîntare teribilă pe străzile pariziene. Eu mergem îmbrăcat în hainele consacrate în monahismul românesc, adică în negru. Într-o zi, cînd veneam de la cursuri de la Institut, îmbrăcat în veșminte și avînd culionul pe cap, m-am trezit atacat de cîțiva arabi, care m-au confundat cu un evreu. M-au bătut atît de tare încît mi-au rupt două coaste. M-am întristat foarte tare, căci ajunsesem să constat că, în loc să ajung în Parisul luminilor, am ajuns în Vestul sălbatic. Însă toate cele petrecute m-au ajutat în timp să-mi dezvolt și să-mi structurez mai bine identitatea. Pot să mărturisesc, poate paradoxal, că am devenit mai ortodox la Paris, unde întîlnești o lume pestriță, o lume în care înveți să deschizi ochii și încerci să nu te pierzi, pe tine și propria-ți identitate. După cei zece ani, am venit înapoi în țară fortificat”, a precizat Prea Sfințitul Ioachim.
Planul lucrării de doctorat a fost întocmit de Dumitru Stăniloae
În anul 1994, a susținut teza de doctorat la Paris. „A fost prima lucrare despre opera și gîndirea lui Dumitru Stăniloae, căci au urmat după aceea peste 15 lucrări pe această temă. Îmi amintesc cu multă bucurie cum am fost personal acasă la marele teolog român și i-am precizat că doresc să întocmesc o lucrare despre el. M-a privit cu ochii întredeschiși și mi-a zis <
Văzînd nevoile spirituale din regiunea pariziană și pe românii din diaspora despărțiți, actualul episcop-vicar al Episcopiei Romanului s-a angajat la o viață misionară, pe care Dumnezeu l-a ajutat să o încununeze cu multe succese. „Am întîlnit în Franța o diaspora românească foare divizată și am încercat să îi apropii să îi unesc pe toți în jurul Bisericii. Însă cea mai importantă realizare a fost crearea primei mănăstiri românești în Occidentul secularizat, la Rosiers, cu hramul „Buna Vestire”. „Am creat acest lăcaș de rugăciune și meditație în casa primită prin testament din partea unui aviator, Marian Chapy. Era un om extraordinar, care în tinerețe făcuse parte din aceeași escadrilă cu marele scriitor Saint Exupery. Veneam adesea la el acasă și îl ascultam cu venerație cum vorbea despre autorul „Citadelei” și îmi depăna amintiri care l-au legat de-a lungul expedițiilor și escapedelor de Saint Exupery” ne-a povestit P.S. Ioachim Băcăuanul.
La Paris, Biblia de la 1688 s-a aflat la loc de cinste
În tot timpul petrecut la Paris, Ioachim Băcăuanul a organizat multe activități pastoral-misionare și culturale, în condiițiile în care s-a reformulat statutul actualei Mitropolii a Românilor din Europa Occidentală și Meridională. Una din cele mai semnificative activități din Occident a fost „Fraternitatea Ortodoxă”, care organizează din trei în trei ani un congres al ortodocșilor. „Două din acestea au fost pregătite la Mănăstirea Rosiers”, explică Preasfinția Sa. Ioachim a făcut parte din comitetul de organizare a unei expoziții în centrul căreia s-a aflat Biblia, la care au participat toate bisericile creștine, precum și comunitățile iudaice și musulmane. „Am avut și noi la expoziție Biblia lui Șerban Cantacuzino de la 1688, și Noul Testament de la Bălgrad, din 1648, expuse la loc de cinste”, a mărturisit Ioachim Băcăuanul.
A reînviat pelerinajul Sf. Maturin
Ioachim Băcăuanul nu s-a oprit însă aici. „Am reorganizat pelerinajul ortodoxal Sfîntului Maturin de Larchant (care a trăit în secolul III), un pelerinaj care în Evul Mediu avea un impact foarte puternic asupra creștinilor, fiind al doilea ca mărime după cel al Sfîntului Martin de Tour”, spune Ioachim.
În anul 1998, Prea Sfințitul a făcut parte din comitetul de organizare al Zilelor Mondiale ale Tineretului, cînd s-a adunat la Paris în jur de un milion de tineri, între invitații de onoare numărîndu-se și Papa Ioan Paul al II-lea, care a vorbit în fața mulțimilor. De asemenea, a făcut parte și din Comisia de „Ecumenism practic local”, o comisie ce a dezbătut diverse probleme ale ortodocșilor aflați în Occident, printre care și cea a căsătoriilor mixte.
Cunoscut ca un pasionat al muzicii bizantine, celor care trec pragul Episcopiei Romanului le amintim că nu trebuie să se mire dacă îl vor vedea pe episcopul – vicar cîntînd la strană alături de dascăli. P.S. Ioachim a pus Sfînta Liturghie în limba franceză pe muzică bizantină.
Tot la Paris, Prea Sfințitul Ioachim a oficiat și primul botez, după 50 de ani, în incinta Ambasadei Române din Paris.
Ioachim Băcăuanul a fost primul episcop hirotonit în mileniul III
În anul 1998, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe starețul mănăstirii „Buna Vestire” din Rosiers, episcop-vicar al Episcopiei Romanului. „În acel an eram angajat în numeroase proiecte sociale, eclesiale și ecumenice, și nu am putut veni pentru hirotonie decît în anul 2000. Am fost primul episcop al Bisericii Ortodoxe Române hirotonit în mileniul III”, a afirmat Prea Sfințitul Ioachim.
Clerul nu se ridică la înălțimea exigențelor spirituale ale băcăuanilor
Cu o activitate misionară intensă la nivel local, în cei doi ani de păstorire ca episcop-vicar al Episcopiei Romanului, Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, fire optimistă, vede lucrurile mergînd spre bine. „Sînt un om optimist și văd o societate într-o perspectivă prosperă, mai ales că țara noastră a ieșit din perioade mult mai critice decît cea pe care o traversăm acum. Cred că va fi o revigorare a vieții materiale, însă mi-e teamă că această situație va putea genera o criză spirituală. Deocamdată, nu au apărut astfel de semne”, spune Ioachim. Chiar dacă declară că „noi, clerul, nu sîntem la înălțimea exigențelor spirituale ale băcăuanilor”, concluzie rezultată din desele preumblări prin bisericile din județ, Prea Sfințitul Ioachim are convingerea că ” spritualitatea ortodoxă din Bacău va fi înfloritoare, pentru faptul că se construiește cea mai mare catedrală din țară, se ridică biserici noi, iar la manifestările religioase participă foarte mulți credincioși”. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns