Un subofiţer de la o unitate de geniu din localitatea Mărăcineni şi-a împuşcat mortal soţia, marţi dimineaţă, într-o benzinărie din Buzău după care s-a sinucis.
„În staţia PECO Speed Oil au fost găsite cadavrele unei femei de 31 de ani, angajată la această benzinărie, şi al unui bărbat de 34 de ani, care prezentau plăgi prin împuşcare. Au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală. Din primele verificări efectuate de echipa operativă se pare că incidentul s-a produs pe fondul geloziei, bărbatul împuşcându-şi soţia după care s-a sinucis”, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, subcomisarul Florina Crucianu.
Cei doi soţi aveau doi copii gemeni în vârstă de 11 ani şi se aflau în proces de divorţ.
Bărbatul era sergentul major la unitatea de geniu din localitatea Mărăcineni şi se întorsese în septembrie anul trecut din Irak unde participase la o misiune militară.AGERPRES
Lasă un răspuns