~3 min lectură 0 comentarii

CAB a decis arestarea a doi inculpaţi într-un dosar privind gripa aviară

Redacția Ziarul de Bacău

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, duminică, arestarea preventivă pentru 29 de zile a fostului director al Direcţiei Sanitar-Veterinare din cadrul Agenţiei de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor Victor Butean şi a administratorului SC Lumi SRL Iaşi, Tonel Ursachi, ambii acuzaţi de fapte de corupţie în cazul atribuirii măsurilor de dezinfecţie pe perioada instalării gripei aviare în România.

CAB a admis recursul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) la decizia din 11 decembrie a Tribunalului Bucureşti care luase măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Bucureşti faţă de Victor Butean şi măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara faţă de inculpatul Tonel Ursachi.
DNA a stabilit, în sarcina lui Victor Butean, infracţiunile de luare de mită, complicitate la dare de mită, constituire de grup infracţional organizat, spălare de bani, instigare la cesionare fictivă de acţiuni şi părţi sociale şi efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia deţinută, iar în sarcina lui Tonel Ursachi, infracţiunile de dare de mită, constituire şi aderare la un grup infracţional organizat şi spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2005 – martie 2006, în contextul apariţiei gripei aviare în România, Victor Butean, în calitate de director al Direcţiei Sanitar-Veterinare din cadrul Agenţiei de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor, având atribuţii directe de control asupra operaţiunilor de dezinfecţie desfăşurate de către Ministerul Transporturilor în unele puncte rutiere şi feroviare, a iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat, care a acţionat astfel încât firma SC Lumi SRL, aparţinând lui Tonel Ursachi, să obţină, în mod nelegal, contracte supraevaluate de prestări de servicii de dezinfecţie, în condiţiile în care respectiva firmă nu era aptă să efectueze asemenea activităţi.

Porcurorii anticorupţia mai susţin că, pentru a asigura protecţia şi a favoriza firma SC Lumi SRL, atât în obţinerea contractelor, dar mai ales pe perioada desfăşurării activităţilor contractate, respectiv în perioada septembrie 2005 – septembrie 2006, Victor Butean a beneficiat în mod direct sau indirect de la Tonel Ursachi de suma totală de 60.420 lei, adică aproximativ 17.000 euro la cursul mediu din acea perioadă. Acesta precizează că, în prezenta cauză, se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.