• peste 500 de cabinete medicale din județ vor trebui să se acrediteze • controalele pentru stabilirea condițiilor de funcționare vor începe în luna iulie • cabinetele medicale care nu vor îndeplini standardele cerute vor pierde finanțarea de la Casa de Sănătate
Peste 500 de cabinete medicale din județul nostru, aflate în contract de finanțare cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) din Bacău, vor trebui să se acrediteze. „Acreditarea cabinetelor medicale include atît cabinetele medicilor de familie, ale specialiștilor, dar și cele stomatologice. În total, vor fi peste 500 de cabinete care vor trebui controlate pentru a se vedea dacă îndeplinesc condițiile de acreditare”, ne-a declarat Ileana Tudoran, medicul șef al CJAS Bacău. Acreditarea cabinetelor medicale va fi făcută de o Comisie de Acreditare formată din reprezentanți al Colegiului Medicilor din Bacău, Ordinul Asistenților Medicali, Direcției de Sănătate Publică și ai Casei de Sănătate. Pentru a obține acreditarea, cabinetele medicale trebuie să îndeplinească o serie de standarde. În vederea acreditării sînt necesare certificatul de înregistrare în registrul unic al cabinetelor medicale, eliberat de DSP Bacău, organizarea specialităților în funcțiile de competențele medicale ale medicului titular, autorizație de funcționare, regulament interior de funcționare, sediu aflat într-un spațiu de care dispune în mod legal, materialele sanitare utilizate trebuie să fie înregistrate și depozitate adecvat și obligativitatea de a avea la sediu un telefon funcțional. Medicii, asistenții medicali, tehnicienii dentari și celelalte cadre medicale care lucrează într-un cabinet trebuie să aibă obligatoriul valabilă autorizația de liberă practică, dar și de malpraxis. Personalul medical este obligat să poarte în permanență ecuson în piept cu numele și calificarea persoanei, orarul de lucru, prețurile și drepturile asiguraților trebuie să fie afișate la loc vizibil. În incinta cabinetelor nu trebuie să existe plante cu flori. „În cabinetul de tratament florile sînt interzise cu desăvîrșire, dar în birou se poate avea o plantă verde care nu înflorește”, ne-a declarat medicul Elena Stîngă, președinta Colegiului Medicilor din Bacău.
Cel mai greu pentru cabinetele medicale, mai ales cele ale medicilor de familie din mediul rural, este rampa de acces pentru persoanele cu handicap. De această problemă se vor izbi însă și medicii din orașe care au cabinetele la etajul unor clădiri sau în apartamente de blocuri. „Cred că în aceste situații se va face o rampă de acces în clădire, iar medicul va coborî din cabinet pentru a consulta o persoană cu handicap. Va fi foarte greu pentru medicii de familie să își facă rampe, mai ales dacă au cabinetul pe un deal și în locații foarte vechi, cu multe trepte”, ne-a mai spus Elena Stîngă. Cabinetele care nu vor întruni toate condițiile de acreditare vor fi autorizate temporar, pe o perioadă de șase luni, timp în care ele trebuie să își rezolve abaterile. În caz contrar, medicii titulari de cabinete ar putea pierde contractele de finanțare cu CJAS Bacău. „Pentru a fi acreditate, cabinetele medicale trebuie să primească nota maximă, adică cinci. Dacă vor obține nota patru, ele vor primi o acreditare temporară, pe șase luni. După acest termen se face un nou control și dacă nu au remediat standardele unde s-au găsit probleme nu mai sînt acreditate. Acest lucru atrage după el și pierderea contractului de finanțare cu Casa de Sănătate”, a mai spus medicul șef al Casei de Sănătate. Acreditarea va fi valabilă pe o perioadă de doi ani. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns