Pompierii bacauani au fost solicitati sa scoata cu ajutorul barcilor pneumatice cadavrele a doua persoane inecate in riurile Bistrita si Siret. Vineri dimineata, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau a fost solicitat sa scoata la mal cadavrul unui barbat, inecat in riul Bistrita. Trupul neinsufletit al barbatului a iesit la suprafata apei sub podul de la Serbanesti. La fata locului a ajuns si un echipaj de politie, care a stabilit ca persoana inecata este Alexandru C., 23 de ani. Se pare ca tinarul plecase de la domiciliu pe 12 iunie, insa familia l-a dat disparut abia pe 15 iunie, iar cazul nu a fost mediatizat la acea vreme. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judetean Bacau, iar politistii incearca acum sa descopere in ce conditii s-a inecat tinarul.
O saptamina de cautari
Aproape o saptamina le-a luat pompierilor bacauani sa gaseasca trupul neinsufletit al Mihaelei C., 29 de ani, disparuta in riul Siret, pe cursul ce strabate comuna Damienesti. Mihaela C. si sotul ei, Constantin C. au pierit amindoi in riul Siret, in momentul in care malul pe care circulau s-a surpat sub ei, iar cei doi au fost inghititi de apele involburate. Ingrijorate ca cei doi soti nu au ajuns acasa, rudele acestora au incercat sa refaca traseul parcurs de Mihaela si Constantin. Daca initial, cautarile au inceput in baza unor presupuneri, gasirea bicicletei si cadavrul barbatului, au intarit banuielie familiei. Pompierii au lansat barcile la apa in fiecare zi, extinzind cautarile pina in comuna Negri. Trupul neinsufletit al Mihaelei C. a fost descoperit in satul Migla si scos la mal de pompieri. Cadavrul a fost transportat la morga in vederea efectuarii necropsiei.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.