Cadre didactice din șase țări și-au dat întâlnire la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”

Redacția Ziarul de Bacău

Aceasta a avut loc în cadrul unui amplu proiect de integrare a tinerilor pe piața muncii.

edu.grundtvig

Mădălina ROTARU

Cadre didactice din Irlanda, Italia, Spania, Franţa și Germania se află, în aceste zile în Bacău, în vizită de lucru, în cadrul unui amplu proiect, derulat în perioada 2013 – 2015, prin parteneriatul dintre Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” și unități școlare din cele cinci țări amintite, având ca scop facilitarea accesului pe piața muncii pentru tineri. Este vorba despre proiectul „First Steps Towards Employability (Primii pași spre angajare). Parteneriat pentru Învățare – Grundtvig” prin Programul „Învățare pe tot parcursul vieții”, finanțat de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale”, coordonat la nivel internațional de Irlanda, și în cadrul căruia, în perioada 9 – 13 octombrie 2013, are loc prima reuniune de lucru în Bacău, la colegiul menționat.

Pe tot parcursul vizitei cadrelor didactice, au avut și vor avea loc activități diverse, demarându-se acțiuni concrete ce vor duce la îndeplinire, în timp, obiectivele proiectului. Astfel, după o vizitare a Colegiului „Anghel Saligny”, musafirii din cele cinci țări împreună cu profesorii autohtoni au vizitat în cursul zilei de joi, în vederea încheierii de parteneriate, Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău, pentru ca, până la finele întâlnirii, să mai aibă loc o serie de acțiuni, precum participarea la ateliere de lucru și vizite culturale la cele mai importante obiective turistice din oraș și împrejurimi. Prin parteneriatul Grundtvig se urmărește, în cei doi ani de derulare a acestuia, oferirea de programe educaționale de calitate, coroborate cu dezvoltarea abilităților și aptitudinilor individuale și sociale precum și orientare și consiliere profesională pentru tineri cu vârste între 18 și 30 de ani, aflați în dificultate de integrare pe piața muncii.

În cadrul proiectului vor fi, în acest sens, derulate activități de consiliere și orientare pe piața muncii a beneficiarilor, participarea celor din urmă la cursuri de dezvoltare a abilităților, dobândirea de cunoștințe de bază în comunicare, calcul, IT, limbi străine de circulație, oferirea de informații cu privire la piața muncii din Uniunea Europeană, stabilirea de contacte cu potențiali angajatori etc. Din echipa de proiect din România fac parte cadrele didactice de la Colegiul „Anghel Saligny” Bacău, director Adrian Fuioagă, dir. adj. Gabriela Pădure Todiriță, dir. adj. Ioana Mirela Cojocaru și profesorii Mihaela Cojocaru, Carmen Gabriela Cenușă, Cornelia Piper, Neli Secită și Ștefan Ferenț, coordonator România al proiectului fiind prof. Crisalinda Nona Irimia.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.