Cadrele didactice află, luni, rezultatele la titularizare

Redacția Ziarul de Bacău

edu.titu
Cei circa 900 de candidați din județ la Concursul pentru ocuparea posturilor/catedrelor vacante rezervate în învățământ află, luni, 5 august, rezultatele probei scrise susținute pe 30 iulie, în cele două centre de examinare, Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” și Colegiul Tehnic de Comunicații „N. V. Karpen” din Bacău. Acestea vor fi primele rezultate, cele finale urmând să fie afișate pe 8 august, după depunerea și soluționarea eventualelor contestatții, conform metodologiei.

Repartizarea cadrelor didactice, după susținerea Concursului de titularizare, se face în trei etape, în ședințe publice, în funcție de media obținută. Prima are loc în perioada 9 – 12 august. Pentru a se putea angaja pe perioadă nedetermintă, candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7.00 atât la proba scrisă, cât și la proba practică sau inspecția la clasă și profilul postului, nota obținută la cele din urmă având o pondere de 25% din media de repartizare. Candidații care nu obțin media necesară pentru a fi titularizați pot profesa ca suplinitori dacă au obținut cel puțin nota 5 atât la proba scrisă, cât și la cea practică/inspecția la clasă, media de repartizare calculându-se după formula (3*a + b)/4, unde „a” este nota obținută la proba scrisă, iar „b” este nota obținută la proba practică/inspecția specială la clasă. (M. Rotaru)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.