Cafeneaua subiectelor – Hîrtia igienică și clasa de mijloc

Am fost amici și ne vizitam, nu des, dar o făceam odată sau de două ori pe lună. Amici e cam mult spus, poate cunoștințe, ceva în sensul ăsta. După ’89 am mai rărit-o cu omul pentru că brusc începu să nu mai aibă timp liber. Ne mai întîlneam din cînd în cînd prin oraș, „Ce mai faci?”, „Ce să fac, încerc marea cu degetul. Acu’ sînt prins, da’ cum îmi iese ceva, o să-ți povestesc”. Am înțeles. Intrase, ca să zic așa, în afaceri. Avea un aer atît de preocupat încît nu-l puteam reține. După vreun an am fost invitat la el acasă, la o șuetă. O ducea mai bine. „Se mișcă încet, da’ se mișcă! Important e că nu stau pe loc. Deocamdată am o masă în piață, d-aia cu fructe, zarzavaturi, chestii…” Operase deja mici schimbări în apartament, își refăcuse baia, arăta splendid. „Neam de neamul meu n-a avut așa ceva”, mi-a spus satisfăcut.

„Ceva nu-mi place, ai rămas tot la hîrtia igienică de 1.000 de lei, cenușie și aspră, nu te deranjează?” „Nu pot să le cuprind pe toate deodată. Să știi că ai dreptate, e semn de sărăcie”. ” În Vest, hîrtia igienică e un simbol, o emblemă a casei, am citit asta într-un ziar”, l-am dojenit eu. „Așa că vezi ce faci”. După vreo jumătate de an m-a luat de pe stradă. „Hai pînă la mine, nu mă poți refuza”. Omul meu progresase vădit. Acum avea și o tonetă cu de toate. „Mai bag marfă fără acte, altfel cum crezi că aș fi schimbat lemnăria casei?” M-a servit cu Cinzano. „Muncesc mult, da’ am și satisfacții. Deși am un metru șaizeci și cinci, damele nu mă mai ocolesc ca înainte”. Adevărata surpriză am avut-o însă în baie. Hîrtia igienică era dintra-aia, de 8.000, galben-pai, asortată la culoare cu prosopul. „Așa da, merge”. Era satisfăcut. „Am intrat în clasa de mijloc și nu-mi pot permite să folosesc hîrtie ordinară, de cartier. Mă făceam de rușine. Știi, dragul meu, există o serie de reguli nescrise pe care trebuie să le respecți. E obligatoriu, cînd intri în clasa de mijloc…”

Capitalist pînă-n măduva oaselor, și, evident, priceput la asta, amicul meu intră într-o combinație din care, eliminîndu-și partenerii, ajunse un fel de patron de bodegă de cartier. Și iar mă trase de mînecă să-i fac o vizită. Era anul de grație 1999. „Să nu crezi că m-am dat la fund, am dispărut o vreme să pun la cale afacerea asta. Nu te uita, n-am mai făcut nimic prin casă, am acumulat, n-am cheltuit ca alții”. „Mă respect. Am întîlniri de afaceri aici, în apartament, standardul social, obrazul subțire, ești băiat deștept și pricepi…

Știi ce mult contează pentru noi imaginea… E de „bonton”, pe unde am fost, am mulți parteneri, furnizori etc., se poartă hîrtia parfumată… e o plăcere și o carte de vizită în același timp. Am băut whisky. „Aprind și lumînările astea, să ne simțim bine. Te rog să mă crezi dar am de prins toate obiceiurile lumii bune, nimic nu-mi scapă. Altora le-a trebuit să tracă generații, noi, românii, le-am învățat într-o clipă…”

Cînd, în anul 2001, vara, amicul meu și-a deschis buticul cu pantofi m-a invitat din nou la el. Jubila. „Contez pe simțul tău de observație”. Am vrut să-l necăjesc puțin și nu m-am dus în baie, unde știam că „simbolul” clasei de mijloc exprima perfect și starea financiară a protagonistului. Amînăm clipa, pentru mine hîrtia igienică parfumată era maximum ca imagine. „Ce naiba, nu faci pipi, ca tot omul? ” M-am dus, m-am întors uimit. „Ei, ce zici? Fină, puf nu alta, parfumată, cu dantelă în filigram și cu o bandă aurie discretă. Comandă specială din Italia, vine odată cu importul de pantofi. Dacă dă Dumnezeu să-mi extind magazinul, ies din clasa de mijloc și urc, mă-nțelegi, urc sus în ăia 5%, și atunci aduc hîrtie igienică de la Paris, e o firmă de excepție acolo, să crape de invidie musafirii. Le arăt eu cu cine au de-a face…” Mi-a arătat și planul viitoarei sale vile, fără să insiste, așa, în treacăt. „Hîrtia asta igienică e scumpă, dar merită. Epatează, surprinde, e, dragul meu, un fel de aparat care măsoară nivelul de trai. Știi cum e, care e deviza? Mănînci bine, te ște… bine! Țin mult la asta. Am intrat în hai laif și cu asta am spus tot. Nu-i vorba de snobism. Îmi respect doar statutul”… Am băut șampanie franțuzească. ” Da, ia spune-mi, voi intelectualii cum o mai duceți?” (Ovidiu GENARU)