Ovidiu GENARU
În România, antrenorul echipei naționale de fotbal încasează circa 1.000 de dolari pe zi. E o sumă frumușică obținută pentru niște rezultate catastrofale, rușinoase. Plătim pentru pîine și circ, pentru relaxare și plăcere, pentru spectacol, și căpătăm furie, dezamăgire, nervi, firimituri, dispreț, mizerie. Ne simțim înșelați, frustrați în așteptările noastre firești. O masă enormă de iubitori ai fotbalului este jucată în foi de viță de o mînă de oameni care manipulează destinele acestui sport; cîteva personaje, poate două, nu le dau numele, ele se află pe buzele tuturor indignaților, s-au dovedit de o rapacitate incredibilă reușind să-și construiască o cetate inexpugnabilă, apărate de regulamente discutabile ce le asigură dăinuirea; un fel de stat în stat, cu contribuția mediocrilor și a non valorilor care rămîn în top, indiferent de ce bani și relații pun în joc. Mecanismele de funcționare ale Federației și Ligii se bazează pe un lubrifiant compus din malversațiuni, aranjamente, jocuri trucate, amenzi rizibile – absurde. Banii, banii au stricat fotbalul românesc, afacerea asta cu iz de suflete moarte, ca să amintesc titlul unui roman celebru de Gogol, pentru că jucătorii nu-și mai aparțin lor înșile, fiind niște suflete vîndute, un fel de sclavi ai mileniului trei, sau de iobagi legați pe vecie de moșia clubului, animale de povară de produs bani și iar bani. Sigur, acestea sînt regulile domeniului fotbal, ale afacerii fotbal, dacă ți le asumi accepți și inconvenientele, e treaba ta, viața ta, îți reglezi interesele, ce pierzi – ce cîștigi, dar parcă prea tocmai cei ce produc spectacolul, protagoniștii, se află la cheremul umorilor Federației și Ligii, cele două entități ce trag sforile în fotbalul românesc ajuns de rîsul lumii.
După meciul pierdut cu Danemarca, în sfîrșit, avem imaginea completă a dezastrului final, care e suma dezastrelor anterioare, și ele previzibile la vremea lor, dezastre plătite cu 1000 de dolari pe zi, iar domnii din vîrf ne dau cu tifla, aroganți și obraznici, incasabili, de neschimbat în fotoliile lor regulamentare. Personaje malefice, susținute de mediocri lingușitori care nu acceptă să iasă din scenă, imune la cinste și adevăr, cele două capete ale fotbalului românesc se cramponează încă, sperăm fără sorți de izbîndă, să nu părăsească nava aproape scufundată. Cîteva mici succese, dacă au fost, le numărăm pe degete, ca excepții de la regulă, s-au datorat acumulărilor din trecut. Am supt din cheagul vechi, care s-a terminat. Degringolada din fotbal era previzibilă, belferii au luat tot, pînă și firimiturile. Cît de paradoxal e că unii au devenit miliardari, administrînd un dezastru! Pierderea e națională, cîștigul e personal. Ca mai, întotdeauna în ce facem noi umplem formele instituționale europene cu conținuturi autohtone specifice, meteahnă de cînd lumea. Asta e, ne ducem crucea… Așa spuneam și despre Ceaușescu, așa credeam. Și a căzut, prin noi înșine. Cade Saddam Hussein. Oare Federația și Liga sînt chiar inexpugnabile? Oare breasla fotbaliștilor chiar nu vrea să se autopurifice acceptînd tacit și iresponsabil proliferarea unor tumori hrănite din rapacitate, corupție, aranjamente, tertipuri? Banii neîndeajuns munciți împut conștiințe, viciază rezultate, declasează valori și impun non-valori, deformează realități, distrug comportamente, instaurează anormalitatea. Este și ceea ce se întîmplă în fotbalul românesc; banii vehiculați, destui, în loc să construiască – demolează. Falimentul era previzibil iar autorii dezastrului își continuă opera nefastă sub ochii noștri neputuncioși. Pumnul în gură, ciocul mic, băieți, cine trăncănește ceva despre „cooperativă”, pică în dizgrația belferilor; acesta a fost consemnul. Frica a paralizat un edificiu găunos și matrapazlîcurile s-au acumulat pînă a crăpat buboiul; puroaiele fotbalului românesc au țîșnit pătînd reverele impecabile ale belferilor. Nu sunați la Salvare! Eu spun să chemați Poliția.
Lasă un răspuns