Ovidiu GENARU
De unde-și trage zvonul energia de a circula? De ce umblă din gură în gură, de ce contaminează la un moment dat un grup social, ca o molimă, ca o gripă? Ce informație este acceptată, indiferent de adevărul conținut, și încărcată cu forța colportării? Pentru ca o informație să devină știre, ea trebuie să ne facă să vorbim, să provoace comentarii într-un orizont de așteptare pregătit s-o prelucreze „la cald” și s-o comunice din gură în gură cît mai repede posibil atunci cînd ea conține elemente de insecuritate, de eventual pericol la adresa statutului nostru social. Informația este constatativă, rece, știrea este pragmatică și iscă îngrijorări, comentarii, sentimente, ipoteze. Cînd spunem: anul trecut în județul nostru s-au înregistrat X decese pe drumurile publice, avem de-aface cu o informație statistică. Dar cînd precizăm că în curba de la intrarea în Răcăciuni, din cauze necunoscute, inanalizabile, șoferii pierd controlul volanului și comit accidente inexplicabile, ilogice, ca și cum acolo ar fi un loc al diavolului, informația devine o știre care pune în gardă șoferii. Acest mesaj trebuie comunicat urgent prietenilor noștri; în acel loc se întîmplă ceva misterios, incontrolabil, deci ATENȚIE! Fiți prudenți! Consecințele pot fi catastrofale. Și cum nu toată lumea a citit știrea purtătoare de pericol, ne alarmăm cunoscuții. Repetarea ei induce zvonul, indiferent dacă acesta se bazează pe un fals ori pe un adevăr. Instinctul de conservare precede orice tip de analiză lucidă, ajungînd să ne încredem chiar și în imposibil, ilogic, fantastic.
Leon Festinger, un psihosociolog american, s-a concentrat asupra conceptului de comparație socială care subliniază tendința noastră de a ne evalua continuu în raport cu ceilalți; sînt bune sau proaste opiniile noastre? Ne definim corect în contextul unor evenimente? Ce părere au ceilalți? Astfel, după Kapferer, zvonul „e mijlocul prin care grupul ne comunică ce anume trebuie să credem dacă dorim în continuare să facem parte din el. Zvonul e un mijloc de coeziune socială: toate discuțiile exprimă opinia grupului cu care ne identificăm. Participarea la zvon e și un act de participare la grup”. Va fi în luna cutare din anul cutare un cutremur, proorocea Hîncu. Zvonul a circulat doar prin mediile credule, semianalfabete, ca fiind o știre veridică. Cei care știu că predicția în materie de cutremure este imposibilă, nu l-au colportat.
Zvonul circulă și pentru că ne place să vorbim ca să convingem, observă Straus; în zvon avem postura misionaruilui, a cruciatului care răspîndește cuvîntul cel bun ca pe o revelație personală. Vrem să-i convertim și pe alții la propriile noastre opinii.
Vorbim ca să ne eliberăm de anumite anxietăți. Celularul meu îmi provoacă sigur migrene, comunicăm asta și dacă grupul ne aprobă sîntem oarecum mulțumiți că și alții pățesc ca mine. Nu odată zvonul își alimentează energia din combustia defulării. Tensiuni personale reprimate ies la iveală folosind impersonalul „se spune”, în care ne ascundem de fapt ca să nu fim dibuiți.
Vorbim ca să fim pe plac, să avem succes în grup, să fim admirați, să captăm considerația celor din jur fiindcă ne aflăm în posesia unui mesaj ce stîrnește emoție și comentarii. Ne place să fim în centrul atenției, să ne neliniștim pentru o clipă prietenii uluiți să afle dintr-o sursă sigură o știre, o povestioară picantă, explicația unui eveniment, o decodare inteligentă a cutărui fapt căruia grupul îi căuta, și nu-i găsea, explicațiile.
Vorbim ca să vorbim, să umplem vidul unei conversații cu amicii la o agapă, la birou, oriunde ne întîlnim înserînd zvonul în acest gol de comunicare. „În fond, spune Kapferer, zvonul oferă o trambulină pentru consumarea relațiilor sociale și pentru întărirea legăturilor de prietenie, vecinătate sau rudenie”.
Viteza de circulație a zvonului este proporțională cu actualitatea mesajului conținut, cu proximitatea pericolului ce amenință, cu masa expusă efectelor sale. El trebuie transmis cît e proaspăt pentru a putea contracara eventualele lui urmări. Comunitățile restrînse, grupurile profesionale sudate prin interese comune, pensionarii, gazetarii, piețele formează medii omogene excelente transmiterii zvonurilor.
Lasă un răspuns