Ovidiu GENARU
Chiar săptămîna trecută, un comentariu publicat pe prima pagină a unui ziar local a indus fără voie prin eronata lui interpretare de către cei ce se credeau vizați, oarecare panică. Ai văzut? Centrul orașului se va demola, blocurile vechi vor dispare, le vor rade, și-așa erau sensibile la cutremur, oare ce ne facem noi, care locuim acolo? Pe un fond deja neliniștit și îngrijorat, dezbaterea, căci despre asta era vorba, o punere în pagină a unei idei, a unei viziuni despre dezvoltarea viitoare a orașului care preocupă administrația locală, s-a transformat într-un zvon. De astă-dată, sursa, involuntară, a fost un articol din presă de pagina întîi, deci important, incomplet ca informație, care lăsa o portiță echivocă de interpretare, aceea că ar exista posibilitatea ca evenimentul neplăcut, al demolării, să se petreacă într-un viitor nu prea îndepărtat. M-am întîlnit cu zvonul în piață înainte de a citi comentariul sus-amintit, ceea ce dovedește uluitoarea lui viteză de propagare, cum dom’le, chiar vreți să ne demolați? Nu vă mai ajunge pămîntul, nu vă mai săturați de afaceri? Cum zvonul este o creație colectivă, ca și folclorul, fiecare colportor îl prelucrează înflorindu-i semnificațiile cu propriile lui convingeri și opinii…
Dar cum se naște un zvon, care-i sînt sursele, cine-l generează, de ce, în ce scop? Există întotdeauna un scop? Într-un studiu devenit deja clasic asupra subiectului, Jean-Noel Kapferer încearcă să instaureze puțină ordine, și reușește, deși zvonul ca fenomen social are o dinamică de o desăvîrșită subiectivitate în care nu sursa prezintă interesul major, cum ar fi înclinați unii să creadă, sau intenționalitatea lui, deoarece mai întotdeauna zvonul este un produs colectiv spontan, lipsit de scop și strategie. „Nu sursa e pasionantă, ci felul în care publicul preia zvonul”, observă autorul. „Trebuie neapărat explicată adeziunea grupului, mobilitatea grupului”. Zvonul devine zvon atunci cînd se întemeiază prin celelalte persoane care, auzindu-l, îl reiau, îl pun în circulație.
Așadar, după Kapferer, să enumerăm cîteva din procesele tipice ale declanșării zvonurilor.
DISCURSUL EXPERȚILOR. Aceștia sînt specialiștii care decodează „semnele” indescifrabile pentru oamenii de rînd; emit judecăți, fac pronosticuri spre cutia de rezonanță a mass-media care le difuzează consumatorilor și se bucură de notorietate publică. Aceste intervenții se pot aplica pe orice categorie de semnal, informație, discurs asupra căruia planează dubii. E binecunoscuta „analiză” care începe cu „păi să-ți spun eu ce-a vrut să zică, asta trebuie înțeles și nu…”.
CONFIDENȚELE, mai mult sau mai puțin voite, referitoare la o persoană publică, la ceva legat de viața comunității sau a grupului, un secret divulgat dintr-o neglijență, sau care urmărește un anume scop denigrator. Există aiurea agenții de relații publice specializate în injectarea zvonurilor, la o anume comandă politică.
UN FAPT ÎNGRIJORĂTOR care prezintă un real pericol pentru securitatea corpului social. Cu cît informația e mai vagă, cu atît inconștientul colectiv va atîrna mai greu în interpretare, va mobiliza atenția și interesul transformînd informația într-un zvon penetrant.
O MĂRTURIE potrivit căreia cineva a văzut sau a auzit ceva. De fapt, există doar relatarea unei întîmplări, modul cum a fost percepută, nu și validitatea ei. Zvonul se bazează pe percepții deformate, martorii reflectînd mai degrabă automatismele lor de gîndire, decît ceea ce au văzut cu adevărat, totul depinzînd de nivelul lor de instrucție și educație, de stresul trăit în momentul produceriii evenimentului. Acesta există ca un centru de iradiere pe care se grefează imaginația. Eu însumi am auzit din diverse surse că undeva, într-o vilă, cineva ar fi văzut tacîmuri de aur masiv… numai că fiecare sursă relata despre diverse case, nu de aceeași vilă…
ÎNCHIPUIRILE creează scenarii imaginare, dezvăluind dorințe refulate mai cu seamă în mediile închise, izolate, cazărmi, internate
MITURILE FLUCTUANTE. După ce se retrag din actualitate, unele zvonuri se transformă într-un fel de legendă, lipsită de referințe spațiale sau temporale, cu o viață subterană, larvară, gata oricînd să se reactualizeze în atingere cu un eveniment prezent. Ca și bancurile, ele revin periodic adaptate la noile realități.
O NEÎNȚELEGERE, o interpretare greșită a unui mesaj, o diferență între ceea ce s-a emis și ceea ce a fost decodat. Cînd un articol de presă este preluat succesiv de mai multe ziare, el suferă transformări apreciabile, adăugiri și omisiuni supuse diverselor interese redacționale conforme cu latențele și clișeele aflate în circulație.
MANIPULĂRILE operate prin „emițători” de opinie pentru a denigra persoane, candidați la demnități publice, evenimente, instituții, produse comerciale etc. Concurența creează zvonuri pentru nimicirea adversarului.
PUBLICAREA DEZINTERESATĂ A UNOR FAPTE NEVERIFICATE. Ceea ce aflăm din gură-n gură, de la cunoscuți, rareori este supus unei analize probatorii. Relatăm povești povestite de alții.
NU IESE FUM FĂRĂ FOC? Scrie Kapferer: „De fapt încrederea populară în acest proverb constituie calea triumfală a manipulării lui prin intermediul zvonului… Pentru public, în spatele oricărui nor de fum se ascunde un fir de adevăr”. Ceea ce în cazul zvonului nu se justifică întotdeauna. Strategii în materie au emis o regulă de acțiune perversă: Calomniați, calomniați, pînă la urmă tot rămîne ceva… Zvonuri pozitive nu există…
Lasă un răspuns