Ovidiu GENARU
Știi ceva? Îți spun, dar ține-o pentru tine dacă vrei să fii pe fază: se vorbea la bancă, dacă ai euro schimbă-i în dolari, euro cade, America lovește și cîștigă, banca știe bine evoluția banilor. N-ai văzut că deja euro scade? Scapă de ei cît mai repede și cumpără dolari dacă vrei să cîștigi. Sursa e sigură. Numai să vezi ce îmbulzeală o să fie la casele de schimb. Fă-o acum, cît cursul e favorabil…
Cam așa arată un zvon.
Eu l-am creat.
Dacă el prezintă un interes public major, dacă atinge o coardă sensibilă din corpul social, dacă el satisface un orizont de așteptare văduvit de o informație oficială credibilă, zvonul meu va avea credibilitate și va pleca în lumea celor interesați, posesori de valută. Dar nu e cazul. E posibil să „prindă” cîteva victime credule, după care se stinge. Va avea o viață prea scurtă. N-a fost chiar un zvon, a fost o tentativă. Nu și-a atins scopul. Posesorii de valută nu se mai lasă manipulați cu aceeași ușurință, din trecut, fiindcă informațiile oficiale asupra subiectului s-au dovedit în ultima vreme extrem de riguroase și credibile.
Așadar, zvonurile. Subiectul e, după cum bănuiți, extrem de interesant, pentru că zvonul deși vehiculează un anume tip de informație, și un mesaj inclus, de o diversitate inumerabilă, pare și chiar este aproape inclasificabil. Nu se lasă prins într-o definiție acoperitoare, scapă printre degete ca apa. Toți cădem victime zvonului, acest „radio gură la ureche”, acest mijloc de manipulare și, nu odată, supapă a presiunilor noastre interioare care află în zvon ceea ce i-ar place să afle ca fiind adevărat. Fenomenul este de o complexitate maximă și primii care l-au studiat au fost americanii. După Allport și Postman, zvonul ar fi un „enunț legat de evenimentele la zi, destinat a fi crezut, colportat din om în om, de obicei din gură-n gură, în lipsa unor date concrete care să ateste exactitatea lui”. Pentru Knapp, zvonul este o declarație raportată de asemenea la actualitate, fiind răspîndită în lipsa unei verificări oficiale. Peterson și Gist pun accentul pe interesul public al informației vehiculate de zvon. O definire mai dinamică a zvonului a fost enunțată de T. Shibutani, sociolog american: zvonurile ar fi știri improvizate, rezultînd în urma unui proces de deliberare colectivă asupra unui eveniment important și ambiguu. Lucrurile clare, transparente, nu generează interpretări, nu mobilizează energii, astfel că ori de cîte ori publicul dorește să priceapă ceva și nu primește explicații oficiale, se produc zvonuri. Dar zvonul nu comentează doar, el poate crea evenimente, istorioare inventate care se răspîndesc exact ca și cele veridice. Zvonul e vocea grupului, bursa neagră a informației vehiculate de oamenii din jurul nostru, în genere mai convingători decît sursele oficiale al căror enunț nu este niciodată sincer. „Pentru cititorul ziarului L’ Humanite, ceea ce declară Figaro nu corespunde realității, și viceversa”, scrie Jean-Noel Kapferer. Realitatea este socială, iar interpretarea ei depinde de categoria din care faci parte. Așadar, interpretările noastre vor fi total subiective, chiar opuse: ceea ce unii vor numi zvon, alții vor numi adevăr. Același autor observă: „Cînd o persoană e numită într-un post, chiar și în cel mai mare secret – înainte ca informația să fi fost transmisă prin circuitele organizării și ierarhiei, de la șef la subșef, … baza este deja la curent cu evenimentul. În cadrul oricărui sistem de organizare, pe lîngă circuitele și procedurile legitime ale comunicării, zvonul instaurează circuite fantomă, paralele și invizibile. El permite celor interesați să cîștige timp; în viața oricărei organizații, efectul surpriză este important pentru crearea sau forțarea schimbării”. Lumea este și un cazan plin ochi de zvonuri, bîrfe, ponegriri, calomnii, clevetiri, povestiri, legende care circulă cu o viteză inegală, apar și pier, se aprind și se sting ca luminile unui oraș noaptea… Evaluarea acestui fenomen spontan a intrat în atenția nu numai a sociologilor, ci și a politicienilor și militarilor pentru a încerca măcar în parte controlarea lui. Amintiți-vă de iarna lui ’89 -’90 cînd ajunsesem o jucărie oarbă a zvonurilor colportate prin mass-media, sau prin alte surse „oculte”…
Lasă un răspuns