Ovidiu GENARU
Nu numai cantitatea zvonurilor circulante la un moment dat prin corpul social este importantă în studiul opiniei publice extrem de neomogene, ci și persistența și vigoarea acestora, atribute legate direct proporțional de temele obsedante ale zvonurilor. Colportăm știrile proaspete referitoare la actele de corupție pentru a ne explica de ce trăim în sărăcie, pe cînd alții au acumulat valori de milioane de dolari. În România, zvonurile referitoare la viața politică la vîrf se vînd ca pîinea caldă. Povestea că fosta securitate „e în toate”, infiltrată ca nervul în dinte, care circula cu ani în urmă ca o temă predilectă alimentată copios de mass-media, nu mai stăruie decît în anumite grupuri sociale. Nu mai prezintă vechea fascinație. Astăzi, prin evoluția evenimentelor, alte teme ne obsedează fiindcă au un impact direct asupra noastră și ne îngrijorează nemijlocit. Ne preocupă ce mîncăm, nu știm ce mîncăm, ce se ascunde sub ambalajele poleite, ce minciuni cumpărăm, în ce măsură ele sînt toxice, ce semnificație au E-urile care falsifică gustul și prospețimea alimentelor doar în favoarea producătorului și înșelarea clientului – victimă sigură, oare n-am dat de naiba? Nu ne sinucidem lent? Chiar ieri îmi spunea cineva „din sursă sigură” că unele salamuri se fac și din animale moarte și că E-urile cosmetizează toate defectele materiei prime. Nu credeți că acolo, sus, legislatorii sînt mituiți să nu reglementeze drastic chestiunea? O simplă opinie, ca aceasta, devine prin contribuții succesive zvon, certitudine, ajungînd să circule sub formula unui adevăr probat, categoric, că „toți cei care fac legile sînt mituiți”. Ceea ce nu este nici rezonabil, nici real. Teama că „nu știm ce mîncăm” ne obsedează pe toți și ne vulnerabilizează ca transmițători voluntari de zvonuri pe tema obsedantă a alimentației în toate variantele posibile și imposibile. Acum treizeci de ani Occidentul era îmbibat de aceleași temeri. O altă temă a zvonurilor la români, prolifică, o constituie legătura subterană care ar exista între clasa politică și grupurile sau structurile mafiote, oculte, care se sustrag mereu legii. Ne aflăm în stadiul Italiei din vremea cînd Adreotti era prim – ministru, ar sugera zvonurile, încercînd să acrediteze surse credibile dar mereu anonime, ceea ce le sporește interesul și persuasiunea. Ca și în Italia acelor vremuri, justiția ar fi mituită, rechinii scapă basma curată, se prinde în plasă doar plevușca. Mass-media vehiculează supoziții, bănuieli, acuzații de a căror veridicitate ne asigură „sursele demne de încredere”. Transmițătorii zvonurilor par întotdeauna mai bine informați ca mediul pregătit să le accepte conform cu propriile lui convingeri. „Atunci cînd apără o cauză, zvonul reorganizează lumea: faptul cel mai mărunt constituie un indiciu, cel mai neînsemnat indiciu e o dovadă… nici un zvon nu e exagerat pentru cineva cu o vocație catastrofică”, observă Kapferer, și continuă: „În cazuri de puternică tensiune emoțională, exagerarea nu e o întîmplare, e chiar produsul acestei tensiuni, al acelui climat”. Zvonul referitor la mediile politice devine preponderent agresiv în campaniile electorale și e îndreptat spre compromiterea adversarului. În preajma alegerilor asistăm la un adevărat măcel de calomnii care derutează, uneori, chiar și pe cei mai echilibrați alegători, aruncîndu-i în brațele impulsiunilor emoționale. A păta imaginea candidatului, pentru asta se elaborează scenarii abile și eficace, destabilizatoare, de multe ori chiar în sînul aceleași formațiuni politice, fiindcă lupta pentru putere nu cruță pe nimeni. „Întreprinderea zvonurilor e singura care îngăduie jocul dublu: nimeni nu vorbește în numele său, fiecare citează zvonul. E dificil în acest caz să delimitezi adevărații prieteni de cei pretinși”, scrie mai departe același autor. Pe cînd eram în ApR se lansase zvonul, nu lipsit de credibilitate, că în spatele președintelui Meleșcanu s-ar afla ambițiile soției acestuia; electoratul a comparat repede situația cu una precedentă, nu mai dorea un Cabinet II… Rezultatele scrutinului au fost dezastruoase. Zvonul crează un portret defavorabil oamenilor politici, sursa rămîne neidentificată, zvonul nu are nevoie de dovezi și, avantaj deloc neglijabil, nu costă nimic, chiar nimic material. În schimb, dacă nu e inteligent lansat, el se poate întoarce ca un bumerang asupra „fabricantului din umbră”.
Lasă un răspuns