Caii au fost înzestrați cu microcipuri

Redacția Ziarul de Bacău

• ieri a început acțiunea de „înmatriculare” a animalelor • pînă în 2007, toate animalele vor trabui să poarte un număr de identificare

Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare au descins, ieri dimineață, în satul Sarata, comuna Nicolae Bălcescu, unde au demarat prima acțiune de „înmatriculare” a animalelor după intrarea în vigoare a legii. Cei pe care medicii i-au avut în vizor la debutul acțiunii au fost caii, singurele animale care vor purta de-acum celebrele microcipuri. Medicii veterinari spun că s-a ajuns la această soluție, a implantării microcipurilor, datorită sensibilității acestor animale, în urechile cărora n-ar putea fi puse crotalele, ca la celelalte animale. „Măsura a fost impusă de legislația Comunității Europene și trebuie pusă în aplicare pînă în anul 2005, cînd vor trebui identificate toate animalele din țară. Astfel, circulația animalelor va fi ținută drastic sub control, dar mai ales hoții de animale vor trebui să se lase de meserie, atîta vreme cît animalele vor putea fi identificate foarte ușor după aceste dispozitive”, ne-a declarat doctorul Ioan Iordache, șeful Serviciului Integrare Europeană, Informatizare și Evidență a Animalelor din cadrul DSV Bacău.

Ieri, în doar cîteva ore, se prezentaseră la medicul veterinar peste 50 de posesori de cabaline, care au trebuit să scoată din buzunar cîte 230.000 de lei, reprezentînd costul unui microcip și manopera. Chiar dacă nu li se citea bucuria pe fețe, oamenii scoteau banii din buzunar, pentru că fuseseră informați la ceea ce ar putea păți în caz contrar. „Refuzul de a permite accesul în curte se sancționează cu amendă de la 20 la 30 de milioane de lei, iar refuzul de înregistrare a animalelor cu crotalii sau microcipuri cu amendă de pînă la opt milioane de lei”, ne-a mai spus medicul Iordache.

Pînă în 2005, toate animalele vor trebui să aibă un pașaport ce va conține un cod numeric personal, informații despre descendenții animalului și despre bolile de care a suferit de-a lungul vieții sale. Începînd din anul 2005 nu va mai putea fi vîndut, cumpărat sau sacrificat nici un animal care nu va avea pașaport și cercei. Medicii veterinari băcăuani spun că următoarea acțiune de acest fel va avea loc săptămîna viitoare, la Faraoani. (Florin CRĂCIUN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.