• la o adîncime de 240 de metri sub pămînt, în Salina din Tîrgu Ocna se află cea mai mare biserică ortodoxă din lume săpată în sare • chiar dacă o asemenea minune se află la o azvîrlitură de băț de casa lor, mulți dintre localnicii din Tîrgu Ocna nu au coborît în muntele de sare nici măcar odată în viață
Zeci de mii de oameni din toate colțurile țării vin în fiecare vară la Tîrgu Ocna pentru a-și căuta de sănătate în galeriile subterane ale salinei. Constănțeni, brașoveni, bîrlădeni, clujeni bat sute de kilometri de drum pînă în Tîrgul Ocna doar pentru a respira aerul binefăcător din sanatoriul amenajat în salină. Din păcate, băcăuanii care se încumetă să coboare pînă spre pîntecul pămîntului pentru a-și mai drege din beteșugurile trupului pot fi socotiți pe degete. Preferă să bată sute de kilometri pînă pe litoral sau în alte stațiuni balneoclimaterice cu renume din țară, cînd o asemenea oază de sănătate cum este sanatoriul din Tîrgu Ocna se află la o azvîrlitură de băț de casa lor. Multe sînt afecțiunile care pot fi tratate în sanatoriul amenajat la 130 de metri adîncime, în salină, de la bolile așa zis moderne, provocate de poluare sau de suprasolicitarea sistemului nervos, pînă la afecțiuni ale aparatului respirator. „Am văzut copii care nu puteau respira în momentul în care veneau pentru prima dată aici, iar după două-trei săptămîni de coborît în sanatoriu erau aproape refăcuți. În urmă cu cîțiva ani, o femeie din Constanța a venit și și-a adus la sanatoriu fetița de vreo patru cinci ani. Fetița era purtată mai mult pe brațe și respira foarte greu. După vreo săptămînă am văzut-o pe femeie plîngînd și povestind la toată lumea cum a început fetița sa să respire mai bine. Din cîte știu, doamna respectivă și-a luat o casă la Slănic Moldova și, ori de cîte ori are ocazia, vine cu fetița pînă aici pentru a mai face o cură de aer în sanatoriu”, povestește Ionuț Tarcău, subinginer topograf la Mina Salina din Tîrgu Ocna.
Tot în cadrul sanatoriului subteran se poate face și tratament antireumatic. Biletul de intrare, puțintel cam pipărat, zic turiștii, variază în funcție de vîrsta pacienților, de adîncimea la care coboară și de proprietarul mașinilor cu care se merge în salină. În condițiile în care se urcă în microbuzele Salinei, un adult trebuie să scoată din buzunar 100.000 de lei, iar un copil, 50.000 ca să coboare pînă la sanatoriu sau 130.000, respectiv 65.000 de lei, dacă vizitează și biserica, aflată la o adîncime de 240 de metri. Cu autocarul care pleacă din centrul orașului, biletul este cu vreo 20.000 – 30.000 de lei mai scump. După ce stai, însă, cîteva ceasuri în salină și îți umpli plămînii cu aerul sărat, îți dai seama că merită să faci efortul să mai bați de cîteva ori drumul pînă aici. Nu a existat pînă acum turist care, intrat prima oară în salină, să nu mai revină și a doua oară, împreună cu alți prieteni sau membri ai familiei, pentru a juca o partidă de șah sau de tenis de masă și a se bucura de aerul răcoros din salină. Și cei mici au cu ce să își ocupe timpul în cele cîteva ceasuri petrecute în adîncul de sare. Leagănele și toboganele care sînt amplasate chiar în minjlocul sanatoriului nu sînt niciodată libere. În plus, pereții galeriilor de sare sînt tocmai buni pentru a te ascunde atunci cînd te caută colegii de joacă.
Cu obrajii îmbujorați de atîta alergat, Cosmin Toader, un puști de
vreo 13 ani, zvelt și cu alură de sportiv, îl caută din ochi pe tatăl său
ca să îi ceară voie să bea un suc. „Este al doilea an cînd venim aici.
Am venit și anul trecut și ne-am simțit foarte bine”, spune Iuri
Toader, tatăl lui Cosmin. Înainte de a veni la Tîrgu Ocna, familia
Toader, de loc din Dîmbovița, a mai fost și prin alte stațiuni pentru a
se îngriji de sănătatea băiatului lor, care suferă de astm bronșic încă
de pe cînd avea vreo șase ani. „Am ținut să mai vin încă o dată aici
pentru că am văzut cît efect a avut tratamentul făcut anul trecut.
Este bine, este, frumos, dar ar putea fi și mai bine. Am venit aici cu
bilete de tratament care au costat, în total, 23 de milioane de lei.
Ce-i drept, biletul a fost cumpărat prin sindicat, așa că din buzunarul
nostru am dat doar puțin peste opt milioane de lei. Cineva a plătit,
însă, diferența pînă la 23 de milioane de lei. Mă așteptam ca în
costul biletului să fie inclusă și intrarea la salină. Ori, nu a fost deloc
așa. Venim în fiecare zi pînă aici și plătim biletul de intrare la salină.
Nu spunem nimic pentru că sîntem conștienți că este bine și pentru
noi, și pentru copil, să stăm cîteva ore pe zi aici. Cred, însă, că dacă
ar fi un pic mai multă grijă față de turiști, ar fi aici atîta lume că nu ai
mai avea unde să te întorci”, a fost de părere Iuri Toader.
Spre pîntecul pămîntului
Drumul pînă la sanatoriu seamănă cu o călătorie pînă spre pîntecul pămîntului. Om care lucrează de aproape 20 de ani numai în exploatarea sării, Liviu Soare, adjunctul șefului de sector minier, aproape că se simte mai bine în subteran decît la suprafață. Temperatura este constantă aici în tot timpul anului. Mercurul termometrului nu arată mai mult de 13 grade Celsius nici în cele mai toride zile ale verii. În plus, este ceva timp de cînd Liviu Soare nu a mai luat nici măcar o banală pastilă de penicilină pentru a se trata de răceală. Cîteva ceasuri de stat în aerul sărat din mină sînt de ajuns pentru ca nasul să i se desfunde și să înceapă să respire ceva mai ușor. Dacă se întîmplă să mai răcească, atunci asta se întîmplă fie din cauza curentului care se simte, uneori, în mină, fie din pricina diferențelor mari dintre căldura toropitoare din zilele toride de vară și răcoarea reconfortantă și înviorătoare de care are parte ori de cîte ori coboară la mai bine de o sută de metri în muntele de sare. Cunoaște drumul atît de bine, încît ar fi în stare să conducă mașina de teren cu care coboară, zilnic, în mină, chiar și cu ochii închiși. „Din acest loc s-a început, pentru prima dată, exploatarea industrială a zăcămintelor de sare din zonă. Pînă în 1875, exploatarea sării s-a făcut în camere în formă de clopot cu diametru de 60 de metri și înălțimea de 100 de metri. În perioada anilor 1875-1970, exploatarea sării s-a făcut în camere trapezoidale cu deschiderea de 35 de metri și înălțimea de 50 de metri. Începînd cu anul 1970, exploatarea sării se face prin metoda cu camere mici și pilieri pătrați”, începe să povestească, plin de însuflețire, Liviu Soare. Cunoaște atît de multe lucruri despre minerit, încît ar putea vorbi despre asta ceasuri întregi fără să obosească, și, lucrul cel mai important, fără să te lase să te plictisești. Cu aceeași pasiune vorbește despre mina de sare din Tîrgu Ocna și istoricul ei, inginerul geolog Carmen Țintaru.
Legende cu codri seculari, haiduci și potere domnești
Dacă Liviu Soare îți poate vorbi cîte în lună și în stele despre lucrurile tehnice ce țin de minerit, Carmen Țintaru știe o grămadă de istorioare legate de tradițiile în extracția și prepararea sării în această parte a țării, care se pierd în negura timpului. „Descoperirea și începerea exploatarii masivului de sare din adîncuri este legată de o legendă cu codri seculari, haiduci și potere domnești. La începutul veacului al XVI-lea, în 1502, Ștefan cel Mare întărea privilegiul acordat ctitoriei de la Putna de a avea în fiecare an de la ocna noastră de la Trotuș cîte o sută și cincizeci de dropi de sare. Un secol mai tîrziu, în veacul al XVII-lea, călătorul străin Pietro Deodato povestește în scrierile sale cum în acest ținut se găsesc saline, de unde se scoate sarea în cantități așa de mari, încît se trimite în toată Țara Moldovei, Rusia și în alte țări, cu vaporul pe Dunăre, pe Mara Neagră, pînă la Constantinopol”, începe să își depene povestirile geologul Minei Salina. Pentru Carmen Țintaru, sarea care este scoasă la suprafață din minele de la Tîrgu Ocna nu este doar un simplu ingredient de care se folosesc gospodinele pentru a da gust bucatelor. „Sarea este aurul alb al pămîntului”, obișnuiește să spună Carmen Țintaru.
Palatul de sare
Cam la o sută de metri sub nivelul la care este amenajat sanatoriul se află biserica ortodoxă săpată în piatră. Liviu Soare ne povestește că, la fel ca orice lucru din salină, și biserica asta are istoria ei. În urmă cu vreo 12 ani, Milea Cernea, fostul director al Exploatării Miniere de Sare din Tîrgu Ocna, a fost într-o vizită de lucru în Polonia. Acolo a avut prilejul să vadă cea mai mare biserică catolică din lume săpată în sare. Cînd s-a întors acasă le-a spus colegilor săi că nu o să mai aibă liniște pînă cînd nu o să facă și în Tîrgu Ocna o biserică cel puțin la fel de frumoasă precum cea pe care a văzut-o în Polonia. În aprilie 1992 au început lucrările, iar în decembrie, de Sfînta Varvara, au fost gata. Toată suflarea angajaților din mină a contribuit cu ceva la construirea acestei biserici. După ce ieșeau din schimb mai veneau și lucrau cîte un ceas-două la finisarea zidurilor de sare ale bisericii. Aplicele, marele candelabru, chinoavale și alte obiecte de cult care pot fi văzute acum în biserică sînt taiate din sarea muntelui de mîinile angajaților minei. În plus, meșterii mai dibaci se încumetau să facă un cadelabru din fier forjat sau să sape în zid pentru a face loc unui vitraliu.
Cele mai multe lucrări din biserică par să fi fost făcute de artificierul Costică Burniche. Mîinile sale au sculptat în sare scaunul din sare care se află chiar lîngă catapeteasma dăruită de cîțiva credincioși de la o altă biserică. Tot din mîinile meșterului artificier au ieșit și abajururile becurilor de la uriașul candelabru din mijlocul bisericii sau de la celelalte lumini aprinse în jur, precum și suporturile de la lumînările aprinse în fața altarului. Toate sculptate în piatră și acoperite, apoi, cu trei patru rînduri de lac transparent, pentru a nu da voie sării să se topească în contact cu aerul umed. „Cea mai mare biserică ortodoxă din lume săpată în sare la o asemenea adîncime și prima de acest fel din Europa”, spune, nu fără o undă de mîndrie în glas, Liviu Soare. În fiecare an, de Sfînta Varvara, cînd este hramul bisericii, se adună aici sute de credincioși, salariați ai minei, localnici sau oameni veniți de prin alte colțuri ale țării pentru a a asita la slujba religioasă. „Acustica este deosebită. Am ascultat aici cîteva coruri bisericești și pot să vă mărturisesc că a fost ceva înălțător”, ne-a mai spus Liviu Soare. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns