Liceului Pedagogic și Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” au intrat, în sfîrșit, în posesia calculatoarelor îndelung promise de Ministerul Educației și Cercetării. Fiecare din cele două licee a primit, marți, prin intermediul cîte unui program Phare, cîte 26 de calculatoare. Potrivit precizărilor inițiale ale ministerului, calculatoarele în cauză nu sînt destinate neparat derulării orelor de informatică, ci mai degrabă modernizării cursurilor de la celelalte discipline, softul educațional corespunzător găsindu-se din belșug la Casa Corpului Didactic. Este însă greu că recomandarea va fi respectată ad litteram, în condițiile în care un laborator de informatică în plus e o adevărată mană cerească pentru licee. Amintim că, pînă acum, doar Colegiul Național „Vasile Alecsandri” a mai primit calculatoarele promise de minister. (E.C.)
Calculatoare pentru Liceul Pedagogic și Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.