Alexandra Dămoc, elevă în clasa a VI-a la școala din Buhoci, visează să ajungă avocat sau judecător și este convinsă că nu banii o vor propulsa în meseria pe care și-o dorește. Alexandra e de părere că dacă nu muncești din răsputeri și dacă nu ești consecvent în ceea ce faci, banii sînt inutili.
Pe Alexandra nu o deranjează cîtuși de puțin că nu are banii de buzunar pe care îi au alți copii de vîrsta ei, și crede că unui copil părinții nu trebuie să îi dea prea multă libertate. „Eu cred că îmi trebuie foarte multă pregătire ca să ajung ceea ce îmi doresc. Dacă un copil de la țară vrea din tot sufletul să învețe, poate avea șanse egale cu unul de la oraș ca să se realizeze”, spune Alexandra. Copila este cu gîndul la meseria de avocat, drept pentru care citește tot ce îi pică în mînă pe această temă și urmărește fidel toate emisiunile de la televizor din domeniul justiției. Cea mai mare dorință a copilei este să aibă un calculator.
„Deși au o situație modestă, părinții Alexandrei ar da totul pentru cele două fete pe care le au. Alexandra este un copil foarte muncitor și cu multă voință. Este unul dintre copiii pe care școala noastră a sprijinit-o să se înscrie în programul social prin care tinerii fără posibilități sînt susținuți să își cumpere un calculator”, a spus Maria Timofte, directorul școlii din Buhoci. (Bianca TOMESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.