~1 min lectură 1 comentariu

Calea spre afirmare, printre flori și țepi de cactus

Redacția Ziarul de Bacău

Tânărul artist plastic Bogdan Antochi s-a prezentat publicului iubitor de artă cu o nouă expoziție personală. Dacă acum doi ani autorul ne invita să gustăm vizual din „fructul interzis”, de această dată Bogdan vine cu o nouă temă „botanică”, și anume cactușii.

Cult.antochi-v

„Se vede o evoluție în maniera sa de exprimare artistică – a menționat mentorul tânărului plastician, pictorul Dorel Făcăoaru – de la debut și până la momentul de față, aceasta fiind o promisiune pentru viitorul ce și-l construiește pe tărâmul artelor”. Frazele cromatice, altrernând între un neorealism fotografic și un simbolism pastelat, sunt încadrate în ferestre de culoare. Și, pentru a sublinia și mai pregnant acest lucru, autorul folosește la propriu cadre de fereastră în rolul de suport pentru exprimările sale plastice, invitând vizitatorul să privească subiectul abordat prin filtrul său artistic. În drumul spre afirmarea profesională, Bogdan Antochi, prin noua sa expoziție personală deschisă în acest sfârșit de săptămână la Galeria Nouă de la sediul UAP Bacău, realizează un pas important în formarea sa ca pictor.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. B
    Bogdan Antochi
    6 octombrie 2019, 12:29
    0

    Buna ziua
    As dori sa aflu de cine este scris acest articol?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.