
Atleta băcăuană Georgiana Iuliana Aniţei (16 ani) a cucerit sâmbătă noapte titlul mondial la Cali (Columbia), cu o săritură maximă de 13,49 m, realizată la ultima încercare. Anterior, încă trei românce reuşiseră să câştige această probă: Alina Popescu (2001 / 13,76 m), Cristine Spătaru (2003 / 13,86 m) şi Florentina Marincu (2013 / 13,75 m).

Creditată cu un personal best de 13,60 m reuşit indoor, Aniţei se calificase în finala probei cu cea mai bună performanţă, 13,33 m. În finală, ea a început tare, cu o săritură de 13,36 metri, de care nu s-a apropiat nicio altă finalistă. La ultima săritură, românca şi-a îmbunătăţit performanţa, devenind şi liderul mondial al probei, cu 13,49 metri. Următoarele două clasate, Rui Zeng (China) şi Yanna Anay Armenteros (Cuba), au reuşit sărituri identice, de 13,04 m.

Legitimată la SCM Bacău, unde este antrenată de Cristi Nemţeanu, Georgiana Aniţei practică atletismul de la vârsta de 9 ani, probele ei preferate fiind cele de lungime şi triplusalt. De altfel, ea s-a calificat sâmbătă şi în finala mondială de la lungime, cu 6,02 metri. (prosport.ro)
Cali (Columbia): Georgiana Aniței este campioană mondială la triplusalt
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.