Calitatea vieții și calitatea omului

Povestea preotului din Penitenciar care furniza telefoane deținuților a surprins multă lume în jurul meu, mai mult decât alte povești în care protagoniști principali erau judecători, procurori, avocați, polițiști, medici sau profesori. Poate și din cauza calității „meseriei” și a omului care îmbrăca zi de zi sutana. Mulți cu frică de Dumnezeu au acoperit acest subiect și gravitatea lui cu o scuză mai mult sau mai puțin veridică, una la care apelăm atunci când ne este greu să acceptăm că infracțiunea atinge și domenii sensibile, de suflet, iar corupția face ravagii chiar și printre lucrurile sfinte.

Mulți și-au făcut două cruci mari și au dat vina pe calitatea vieții, care a scăzut în așa hal încât o să ajungem să ne furăm căciula pe stradă. Depășind acest subiect în care a fost implicat un preot, nu puțini dintre noi simțim zi de zi, că în general calitatea vieții (nu doar a celui în cauză) este una second-hand. Când un copil este ucis de câini în plină zi este inutil să vorbim de calitatea vieții. Poate ar trebui, fără nicio exagerare, să vorbim de legea junglei. Și la propriu și la figurat. Scapă cine poate, supraviețuiește cel mai tare, cel mai feroce, cu cel mai mare tupeu, cel care știe să riște, să se înconjoare de oameni „mari”, cu influență, cu funcții importante. Nu știu dacă degradarea calității vieții este principala cauză a corupției și infracțiunilor. Sunt convinsă însă că cel mai important factor este calitatea omului. A omului, nu a funcției! Fac această precizare pentru că aud mereu în instanță, în pledoariile avocaților, că se face referire la acest aspect. E medic, deci ar trebui judecat cu altă măsură, e profesor, are 70 de ani, e bolnav etc. Totuși, aceste „calități” nu l-au oprit pe unul sau altul să ia mită, să dea mită, să înșele, nici boala nu i-a împiedicat.

Din contra, mă gândesc, aceste calități ar trebui să aducă după ele o judecată cu dublă măsură, tocmai pentru că standardul, ca și pretențiile, sunt și ar trebui să fie mai ridicate. Un polițist care a furat 1 litru de benzină, folosindu-se de uniforma și mașina poliției nu poate sta pe același nivel cu amărâtul care, să zicem din cauza calității vieții, a furat o găină sau o oaie. Cel puțin moral, dacă legea nu face nicio diferență. Așa cum, deși nu e o infracțiune, un judecător care împrumută bani și de la femeia de serviciu va ridica semne de întrebare firești. Și ar fi trebuit demult să le dea de bănuit șefilor săi. Totul se rezumă până la urmă la calitatea omului și mai puțin la calitatea vieții și a traiului din ce în ce mai greu. Cu siguranță că disperarea te poate împinge la gesturi și fapte condamnabile. Însă nesimțirea și tupeul învățate din copilărie cu certitudine fac casă bună cu delincvența și faptele penale. Un adolescent care s-a trezit cu BMW la scară, ca un simplu și umil cadou de ziua lui, prieten bun înainte de majorat cu mulți dintre polițiști, obișnuit ca mami și tati să-i „rezolve” toate problemele, e aspirantul perfect la un loc călduț după gratii. Dacă este prins! În cazul de față, calitatea vieții nu i-a fost afectată decât poate de bețiile nesfârșite și de nopțile albe în care numai la studiat nu a stat. Despre calitatea omului vorbesc mii de bătrâni care au învățat că prima oară, când iau pensia, trebuie să-și plătească datoriile, mii de copii premianți care au învățat să citească la lumina lumânării, mii de părinți care-și cresc copiii cu reguli și principii poate demodate pentru vremurile pe care le trăim.

Cătălina CHIFU