Autoritatile sanitare si sanitar-veterinare bacauane au demarat o campanie de informare a populatiei cu privire la efectele muscaturilor de capuse, riscuri si metode de indepartare a acestora. Initiativa a fost luata in contextul in care atit la nivel national, dar si local, in ultimele zile au fost inregistrate mai multe cazuri de muscaturi de astfel de insecte in rindul oamenilor. Desi situatia nu este de natura sa ingrijoreze, neputindu-se vorbi despre o „invazie” de capuse, autoritatile locale au gasit necesara derularea acestei campanii cu atit mai mult cu cit si la Unitatea de Primiri Urgente din cadrul Spitalului Judetean (SJU) Bacau s-au prezentat cu muscaturi de capuse in ultimele doua saptamini, sapte-opt persoane. „Capusele sint, fara indoiala, inamici de temut atit pentru oameni, cit si pentru animale. Citeva cunostinte elementare insa, despre acestea, pot scapa de pericol atit animalul de companie/din gospodarie, cit si pe om. Astfel, trebuie stiut ca cele mai multe cazuri de muscatura de capuse apar primavara si vara, iar muscaturile sint nedureroase, de aceea prezenta lor nu este simtita de catre «gazde».Majoritatea bolilor transmise de capusa vor ajunge la gazda dupa citeva ore de la atasare, asa ca este foarte important ca parazitul sa fie indepartat cit mai repede”, a precizat dr. Gheorghita Vlad, purtator de cuvint Directia Sanitara-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bacau. In cazul muscaturii de capusa la om, se impune indepartarea cit mai precoce a insectei, operatiune care se recomanda a fi facuta de medic. Indepartarea trebuie facuta cu maximum de atentie, avertizeaza autoritatile, astfel incit insecta sa nu se „sparga” sau sa-i ramina capul sub pielea „gazdei”. In cazul in care nu se poate indeparta capusa, se recomanda tratament cu un acaricid, pina cind aceasta va cadea singura. La animale, de asemenea, este indicat ca insecta sa fie indepartata de medicul veterinar. Printre masurile generale de prevenire a muscaturii de capuse se numara: evitarea pe cit posibil a zonelor de risc, purtarea de haine deschise la culoare pe care sa se vada usor capusele, bluze cu mineci lungi, strinse pe incheieturi, pantaloni lungi si strinsi, de asemenea, pe glezne, inclataminte care sa acopere laba piciorului in totalitate. De asemenea, pot fi aplicate pe pielea expusa substante specifice de indepartare a capuselor. Dupa venirea de la picnicuri este foarte importanta verificarea pielii pentru identificarea cit mai rapida a capuselor. Dintre bolile majore transmise de capuse la om si animale se numara boala Lyme, complexul encefalitei transmise de capuse, babesioza, ehrlichioza, anaplasmoza, la care se adauga efectele directe. (M. R.)
Lasă un răspuns