Agenția pentru Strategii Guvernamentale a lansat ieri, 19 septembrie, campania de informare și conștientizare a publicului privind combaterea evaziunii fiscale, sub sloganul: „Plătește cu bani, nu cu ani!”. Campania – se arată într-un comunicat al agenției – își propune să sensibilizeze publicul cu privire la obligațiile fiscale și să-l informeze asupra prevederilor noii legislații care pedepsește evaziunea fiscală cu pînă la 15 ani de închisoare. Mesajul campaniei se adresează în special celor care încalcă prevederile legii privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Programul este finanțat din bugetul Agenției pentru Strategii Guvernamentale și se va derula pe durata a trei săptămîni. În această perioadă, vor fi difuzate spoturi publicitare pe posturile de radio și televiziune, vor fi publicate machete în presă, vor fi afișate bannere pe Internet. De asemenea, cu sprijinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al prefecturilor, vor fi afișate postere în locuri vizibile, la intrarea în sediul instituțiilor publice. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.