FOTBAL JUNIORI – TURNEU FINAL: Echipa de juniori mari a FCM Bacău va încerca să repete isprava de anul trecut, cînd a devenit campioană a României. Trupa pregătită de Gheorghe Penoff și Adi Postolache va avea astăzi primul meci de la turneul final din București în compania celor de la FC Bihor, pe stadionul Dinamo și cu începere de la ora 21. în deschidere, de la ora 19, în celălalt meci al primei zile de competiție, se vor întîlni Dinamo și Oțelul Galați.
Penoff și Postolache ies la luptă cu următorul lot: Solcanu, Corolea (portari) – Vraciu, Taban, Enea, Boghian, Pitaru, Huiban, Liutec, Doroftei, Timuc, Hrimiuc, întuneric, Brăescu, Berza, Luncanu, Răducan, Andreiu, Iurașc, Bursuc. Obiectivul echipei băcăuane este, clar, cucerirea locului I, chit că meciurile de la turneul final se joacă pe terenul uneia dintre contracandidate la titlu.
Partida de astăzi dintre FCM Bacău și FC Bihor va fi arbitrată de o brigadă brăileană formată din Ionel Ivan, Maricel Dragomir și Marius Brătianu.
Mîine vor avea loc meciurile: Oțelul Galați – FC Bihor (ora 19), FCM Bacău – Dinamo (ora 21). Vineri va fi zi de pauză iar sîmbătă, de la ora 10, FCM Bacău va avea ca adversară pe Oțelul Galați. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.