• Nicolae Drăgănuță, din Tîrgu Ocna, este noul campion european la backgammon • jocul seamănă cu tablele, ceva mai complex • tînărul a descoperit acest joc abia cu două luni în urmă • el l-a învins în finală, după trei ore de joc, pe campionul european en-titre
Nicolae Drăgănuță era, pînă în urmă cu cîteva zile, un cetățean ca oricare altul în orașul Tîrgu Ocna. Își vedea liniștit de afacerile lui, în micul atelier foto pe care îl are în oraș, iar în timpul liber mai juca o partidă de table cu prietenii. Viața lui s-a schimbat, însă, radical săptămîna trecută, după întoarcerea de la cea de-a 12-a ediție a Campionatul European de backgammon, care s-a desfășurat în acest an la Novo Gorica, în Slovenia. Și asta pentru că, spre surprinderea tuturor participanților, băcăuanul Nicolae Drăgănuță, un necunoscut pînă atunci, a reușit să intre în posesia trofelului de campion european. „Cînd am intrat în concurs nu mă cunoștea aproape nimeni. Presimțeam, totuși, că am să cîștig, după ce am reușit să o bat, încă din prima rundă, pe președinta federației de backgammon din Bulgaria. Concursul a fost extrem de tensionat și cu întosături neașteptate în ce privește scorul. După ce am ajuns în finală, mi s-a tăiat respirația, cînd am aflat că trebuie să joc cu Marco Farnasier, președintele Federației Europene de backammon. După mai bine de trei ore de joc, am reușit să întorc scorul în favoarea mea. Membrii tuturor delegațiilor au venit atunci la mine și m-au felicitat. Nu mi-a venit să cred că sînt campion european decît atunci cînd m-am văzut cu cupa în mînă”, ne-a povestit Nicolae Drăgănuță.
Deși în Europa se bucură deja de tradiție, în România backgamon-ul este destul de puțin cunoscut. „Este un joc asemănător celui de table. În linii mari, are cam aceleași reguli, însă după ce înveți să joci backgammon, tablele ți se par mai mult o joacă de copii”, mai spune proaspătul campion european. Interesant este că Nicolae Drăgănuță nu a învățat acest joc decît de două luni. Membru de cîțiva ani al Federației Române de table, el a aflat absolut întîmplător de existența acestui joc. S-a pus pe învățat, iar după ce i-a prins toate tainele, și-a pus în minte că trebuie să își măsoare forțele și cu sportivii de peformanță. De campinatul european de la Novo Gorița a aflat cu cîteva săptămîni în urmă. Și-a pus la bătaie toate economiile, și-a cumpărat în ultima clipă bilet de avion și a plecat în Slovenia. „Am cheltuit, în total, vreo 52 de milioane de lei ca să particip la Campionatul European. Spre norocul meu, valoarea premiului a fost de 1.500 de euro, așa că mi-am acoperit toate cheltuielile. A fost însă o provocare pentru mine. Chiar dacă nu cîștigam nici un leu, nu îmi părea rău că am participat”, ne-a mărturisit Nicolae Drăgănuță. Înainte de a pleca spre Slovenia s-a întîlnit cu Ștefan Șilochi, primarul orașului Tîrgu Ocna. „De ce nu ar avea și orașul Tîrgu Ocna un campion european”, l-a îmbărbătat, primarul. „Se vede treaba că am fost un fel de profet. I-am promis lui Nicolae Drăgănuță că, dacă se va întoarce cu rezultate frumoase din Slovenia, îl voi ajuta să își deschidă un club de backgammon la Tîrgu Ocna. Acum, că a devenit campion european, cu atît mai mult va trebui să mă țin de promisiune” ne-a declarat primarul orașului Tîrgu Ocna. (E.SOLOMON)
Lasă un răspuns