Nu-i de joacă cu asistența medicală la jocurile de juniori A și B. Printr-un comunicat trimis cluburilor, Federație Română de Fotbal îi informează pe conducătorii cluburilor care au juniori A și B că începînd cu acest sezon, „jocurile din cadrul campionatului național al juniorilor A și B pot începe numai dacă la teren sunt prezenți medicul/asistentul medical delegat și medicul/asistentul medical al echipei gazdă. Practic, față de ediția trecută de campionat, a apărut obligativitatea prezenței la stadion a unui al 2-lea medic, fapt ce implică o cheltuială în plus. Și în privința antrenorilor, lucrurile s-au complicat, în condițiile în care, „prezența antrenroului calificat pe banca de rezerve este obligatorie”. Altfel, perioada de transfer a jucătorilor se încheie la data de 31 august, campionatul național al juniorilor A și B, ediția 2007-2008, urmînd a începe la data de 9 septembrie. Orele de disputare a jocurilor: 12.00 pentru juniorii A și, respectiv, 14.00 pentru juniorii B.
(Cristi SAVA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.