CSS Onești, învingătoare în deplasare
• CSS Rîmnicu Sărat-CSS Onești 0-3 (5-25, 13-25, 19-25)
Aflate pe prima poziție a clasamentului în seria în care activează, voleibalistele (junioare I) de la CSS Onești au obținut victoria în meciul susținut în deplasare la Rîmnicu Sărat. încă din primul set oneștencele au reușit să cîștige la o diferență mare (25-5). Punîndu-și în valoare dorința de a fi învingătoare voleibalistele de la CSS Onești au cîștigat și seturile 2 și 3. Profesorul antrenor Laurențiu Popescu ne-a declarat: „cu atacuri și blocaje bune au ieșit în evidență Anca Boantă, Denisa Biciușcă, Anca Mașala și Elena Ciobotaru”.
Prin victoria obținută la Rîmnicu Sărat, echipa de volei feminin CSS Onești a luat opțiunea de a participa, din postura de lideră a seriei în care mai sînt echipe din Buzău, Focșani și Rîmnicu Sărat, la turneul semifinal al campionatului.
CSS Onești: Oana Pelin, Ana Cimpoieșu, Ana Maria Botez, Alexandra Stoica, Alexandra Simionescu, Ana Boantă, Andra Patachi, Elena Ciobotaru, Diana Zdrobiș, Anca Mașala, Denisa Biciușcă și Teodora Pușcașu. Duminică, 28 octombrie, de la ora 11, pe terenul din Onești, de la sala Colegiului Tehnic „Petru Poni”, echipa de junioare II a CSS Onești va întîlni pe CSS Rîmnicu Sărat. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.