Când ne mai bucurăm de victoria naturii?

Petru DONE

De pe superbul platou dintre munții de la Straja (Asău), inginerul Mihai Florescu, șeful Inspecției Silvice și Cinegetice Județene, îmi arată petele ruginii, ca de toamnă, de pe coastele mai mult golașe decât împădurite. Priveam cu nesaț verdele sporadic al pădurilor de molid și brad, poate și pentru că eram și eu sătul de greutatea cu care am ieșit din nou din iarnă, adulmecând mirosul de primăvară gata să izbucnească peste tot. „Vezi petele ruginii? – m-a întrebat inginerul. Ce crezi că sunt?” Ce să spun? Păreau arborete, tufărișuri arse de gerul iernii, poate chiar pete de iarbă făcută una cu pământul de același anotimp care de multișor și-a strâns plapuma de nea și dus a fost. „Nu, sunt viitoarele păduri de foioase, care în câteva zeci de ani vor fi mari și vor face din nou fala munților noștri – m-a lămurit silvicutorul, priceput în ale meseriei pe care o practică. Peste tot pe unde sunt asemenea pete, pădurea a fost rasă de mâna omului, mai degrabă de toporul lui. Dar, acum, ce a stricat omul repară natura. Tot natura, săraca, pentru că viața merge înainte și nimic nu piere atât de ușor. Acest fenomen îl numim regenerare naturală, care completează ce putem face noi, prin plantări controlate.”

Minunată și puternică natura! Oricât am dori, nu o putem dovedi. O lovim în unele părți ale ei, esențiale? Ne lovește și ea, tot în anumite părți ale traiului nostru pe pământ, vitale. I-am luat plămânii verzi? Ne-a dat ploi diluviene, catastrofale, alunecări de teren, apoi și secetă mare. Acum, tot ea, în firescul ei ancestral, stă și își linge rănile, își reface vitalitatea.
Pe un alt versant, mai spre Comănești, inginerul silvic Alexandru Roșca mi-a arătat, tot atunci, albul argintiu de mesteacăn care acoperă tot mai mult pantele văduvite de brazi, de molizi, de larice și de pini. Tot datorită lăcomiei sau, poate, disperării unor oameni care căutau acolo fie avere multă, fie subzistența, într-o societate tot mai ostilă și nepăsătoare. „Acum locurile acelea sunt alburii – spunea Alexandru Roșca. Frumoase, dar fără mare folos economic, ci mai mult peisagistic. Dar, în timp, albul va fi acoperit de verde, pentru că printre mesteceni vor crește rășionoasele, mai înalte, mai falnice, foioasele vor păli, iar pădurea va fi din nou verde.”

Da, peste mulți, mulți ani, pădurile de la Straja, de la Comănești și de peste tot pe unde se refac vor fi mari, în putere. Atunci, unii dintre noi abia se vor fi născut, alții vor fi în floarea vârstei, dar alții vor deveni tot părți de natură, însă ceva mai ascunse. Cei din urmă nu se vor mai putea bucura de victoria naturii, fie și asupra lor înșile.