O tânără infectată cu HIV la naștere luptă pentru fiecare an de viață. Un „război” inegal cu una dintre cele mai grave boli ale secolului. Un spital duce aceeași bătălie „pe viață și pe moarte” pentru fiecare leu în minus din suma ce ar fi trebuit demult să o dea tinerei. O luptă la fel de inegală, ținând cont că la mijloc este o bolnavă, care nu doar că nu a avut parte de nicio despăgubire pentru suferința ei, dar boala, prejudecățile au privat-o și de anii fără griji ai copilăriei, de o viață normală. La 14 ani, când în mintea/sufletul adolescenților înfloresc povești romantice, tânăra începea, cu sprijinul părinților, un proces ce avea să dureze… un deceniu. În tot acest timp, toate instanțele până la Înalta Curte de Casație și Justiție i-au dat dreptate bolnavei.
S-au încurcat doar în zerouri… Unii magistrați au considerat că virusul HIV/SIDA poate fi „șters” cu 100.000 de euro, Înalta Curte a reușit să vadă nu doar boala în sine, ci și urmele lăsate în toți anii asupra vieții copilului/adolescentului/adultului infectat – discriminarea, marginalizarea, privirile celor din jur, întrebările, prejudecățile, singurătatea, teama. Și a considerat că o astfel de „viață” merită despăgubiri de un milion de euro. Spitalul în care s-a hotărât fără nicio îndoială că s-a infectat nou-născutul, spitalul care ar fi trebuit să protejeze sănătatea, viața, nici acum, după zece ani de procese, nu înțelege că este de bun-simț, uman, să repari (deși e imposibil) o greșeală catastrofală, măcar pentru că atâtea instanțe au obligat spitalul la plata unor despăgubiri. Procesul s-a reluat, la cererea spitalului, care nu suportă să piardă bani. Mai bine pierd bolnavii! Nu doar că s-a reluat procesul, dar spitalul, în lipsa unei apărări reale, argumentate, a mizat pe cea mai mizerabilă carte. Aceea de a contesta nu locul infectării cu HIV, ca până acum, ci însăși boala, gravitatea afecțiunii. Strategie josnică, fără scrupule, fără șanse de câștig, în disperarea de a mai câștiga timp.
Pentru că, revin, timp de zece ani pe dosarul medical s-a vorbit pe acte necontestate de instanțe! Cât de josnică este tactica spitalului o arată mai ales referirea la viața privată a bolnavei: „S-a căsătorit, deci nu i-au fost afectate relațiile sociale”. Merită mai puțini bani, după gândirea bolnavă a unora. Poate ar mai trebui să tăiem din sumă câțiva lei și pentru forța pe care a găsit-o ca să lupte cu o asemenea boală, resemnarea, puterea de a zâmbi și, până la urmă, de a trăi. Și atunci, mă întreb, dacă un spital în care lucrează evident medici, asistente, prețuiește atât de puțin viața, sănătatea unui om… Nici nu pot continua întrebarea. Mi-e teamă să trag concluzia că viața mea, a ta, este o simplă afacere pentru un spital: „Dacă pierdem, mai așteptați pe hol. Oh, ne dă cu virgulă, reveniți la anu’!”
prin anii 93/94 a mai fost un caz de proces pentru hiv sida al unei tinere, iasmina calinciuc, care se pare a si murit. statul n-a platit nimic, actiunea i s/a anulat ca netimbrata.