A început perioada balurilor, în sfîrșit ceva care să ne mai delecteze și pe noi, că prea era monotonie. Avem acum un motiv în plus de evadare în oraș. Adevărul e că nu prea ne interesează cine vine la bal, cine participă sau spectacolul în sine. Contează că ieșim. Oricum, spectacolul e mereu același, plictisitor de multe ori, uneori lipsit de bun gust, uneori fără logică și uneori făcut numai de dragul de a fi făcut.
Oricine știe cam cum va fi balul, numai că nu se știe cîștigătoarea… sau poate că și asta se știe uneori. Probe de testare a inteligenței, probe sportive, probe artistice, cîteva glume, cîteva formații de dans din liceu sau trupe de rock, hip hop și, apoi, la discotecă cu noi! De fapt punctul forte al întregului bal este însăși discoteca.
Mă interesează doar ce caută niște fetițe zăpăcite pe scenă, făcîndu-se de rîs, și care, culmea, mai și cîștigă balul! Cu ce impresionează juriul nu știu, pentru că la probele de inteligență dovedesc doar lipsa acesteia: abia citesc de pe bilet, nu știu lucruri esențiale, se bîlbîie, fac dezacorduri. Cît despre proba artistică, îți pui mîinile în cap cînd le vezi ce și-au ales: nimic original, cît mai dezbrăcate. Și cum să nu huiduie publicul cînd vede că o adolescentă își alege ca probă artistică să dea din funduleț, îmbrăcată ca „scufița roșie de la colțul străzii”, pe melodia de la Valahia, sau se tîrăsc pe jos la melodia Shakirei ori se îmbracă în „piele de bau-bau”, crezîndu-se la Halloween? Boboacele duc lipsă de creier. Dacă părinții le încurajează și le cumpără haine cît mai decoltate și cît mai puține, pentru ca odrasla lor să cîștige, e și logic că juriul nu are nimic de obiectat.
Norocul nostru că din această monotonie de bobocițe în traziție se mai trezește cîte un grup să se bată în sală, să arunce în vreo concurentă cu bile, cu cotoare de mere sau să se joace cineva cu laserul, că altfel am muri de plictiseală. Și nici nu-i de mirare că, după două ore, jumătate de sală se găsește la discotecă, mulțumindu-se să afle cine a cîștigat balul și închinînd în cinstea ei un pahar, două, trei… (Andreea CEASĂR)
Lasă un răspuns