Claudiu TĂNĂSESCU
Scena politică băcăuană este deja cuprinsă de frămîntări generate de apropiatele alegeri. Fiecare partid care rîvnește la fotoliul de primar al Bacăului își caută cel mai potrivit candidat, prin care speră să atragă cît mai multe din voturile băcăuanilor. în unele situații, lupta a devenit acerbă chiar în sînul partidelor, între posibilii candidați. Mijlocul ales pentru desemnarea candidatului de primar este sondajul, realizat, așa cum susțin toți, de firme de specialitate din București. Așa se face că sînt în plină campanie de sondare Partidul Conservator, Partidul Democrat-Liberal, Partidul Social-Democrat.
Sondajul social-democraților este în stand-by
Social-democrații au fost primii care au anunțat pînă acum că vor face un sondaj, în urma căruia vor alege candidatul. Numai că pînă acum nu au făcut nimic și așteaptă instrucțiunile de la centru. „Candidatul PSD la funcția de primar al Bacăului va fi acela care stă cel mai bine în preferințele băcăuanilor. Tot spunem că o să facem sondajul, dar încă nu am demarat. O să ne întîlnim zilele următoare, pentru o consultare în cadrul Organizației Municipale și vom hotărî care vor fi posibilii candidați. Am tot sperat că se va face un sondaj la nivel național pentru fiecare județ, reședință de județ, municipiu și oraș”, a declarat senatorul Radu Cătălin Mardare, președintele Organizației Municipale a PSD Bacău, posibil candidat. El a precizat că un sondaj profesionist costă mult și că nu își dorește unul de amatori.
Conservatorii se aruncă în luptă cu alți candidați
Conservatorii băcăuani au trei persoane propuse pentru Primăria Bacău. Acestea sînt subict de sondaje, dar nu numai pentru a se compara între ele ci și în raport cu candidați independenți sau de la alte partide politice. „Noi am preferat să îi aruncăm în cursă de acum, să vedem exact cum stau față de toți candidații. âl vom alege pe cel care stă cel mai bine, nu înainte însă să primescă și un vot politic în cadrul organizației”, a declarat Constantin Avram, președintele Județenei Partidului Conservator Bacău. El a precizat că la sfîrșitul acestei luni conservatorii vor face public numele candidatului.
Vadim pune ștampila pe candidatul PRM
Corneliu Vadim Tudor va alege candidatul la Primăria Bacău al peremiștilor băcăuani. „Pînă pe 15 martie se stabilesc candidații la orașe. Cine vrea se înscrie în cursă, iar lista cu numele, după ce trece de Biroul Executiv Județean merge spre aprobare la București, în Biroul Permanent, la Comisia de Cadre, a cărei președinte este Corneliu Vadim Tudor. Noi nu facem nici un sondaj că s-a văzut în 2004 ce rezultate au, mai bine folosim oameni cu notorietate, chiar independenți, pe care să îi atragem în partid”, a declarat Angela Bogea, președinta Partidului România Mare Bacău.
CASETA 1
PD-L-iștii se mănîncă între ei
Cea mai aprigă luptă se dă în sînul proaspătului Partid Democrat-Liberal (PD-L) Bacău. Aici a demerat deja un sondaj, care îi are în vizor pe președintele Vasile Nistor și pe prim-vicepreședintele Ioan Chiriac. Acesta din urmă l-a acuzat de curînd pe Nistor că îl denigrează și îi face imagine cît se poate de proastă pentru a ieși primul în sondaj. De aceea, a spus Chiriac, se va plînge șefilor de la București de modul neprincipial a lui Vasile Nistor de a trata competiția dintre ei.
CASETA 2
La liberali lucrurile sînt clare
Singurul partid unde lucrurile sînt clare vizavi de persoana ce va candida la Primăria Bacău este Partidul Național Liberal (PNL) Bacău. Actualul primar Romeo Stavarache, președintele Biroului Politic Județean al PNL Bacău, va merge la alegeri pentru al doilea mandat, avînd susținerea partidului, atît local cît și central. dus la un adevărat scandal între cei doi lideri n liberalii sînt singurii care și-au desemnat candidatul în liniște
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.