În sala de spectacole a Teatrului de Vară „Radu Beligan” s-a dovedit că băcăuanii, și nu numai ei, știu să fie și generoși și veseli participând joi-seara, în număr mare, la spectacolul folcloric „Popas între generații” organizat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, în parteneriat cu Primăria Bacău și cu Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, pentru sprijinirea acesteia din urmă în activitatea filantropic-misionară pe care o desfășoară. Prezent prin glasul preotului Ioan Gherasimescu, vicar administrativ al Eparhiei Romanului și Bacăului, mesajul episcopului locului, PS Ioachim Băcăuanul” a subliniat faptul că „artiștii prezenți la acest act cultural-filantropic sunt asemenea ctitorilor care zidesc în numele Domnului”. Și, într-adevăr, au zidit în sufletele spectatorilor, făcându-le să vibreze la unison pe ritmurile unei muzici autentice care au purtat audiența într-o călătorie spirituală prin toate regiunile istorice ale României de ieri și de azi. Patru generații de artiști și rapsozi populari au dovedit că folclorul n-are vârstă, tineri și bătrâni deopotrivă fiind răsplătiți cu îndelungi aplauze și ovații. La fel de bine au primit băcăuanii cântecele de suflet ale Ninetei Popa, rapsod vâlcean de o înaltă ținută artistică, alături de balada cântată de tânăra solistă Teodora Irava, dedicată Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Ar fi nedrept dacă nu am sublinia faptul că toți artiștii prezenți la acest eveniment s-au întrecut pe sine, participând voluntar pentru ca, prin fondurile colectate să poată fi achziționarea aparatura medicală atât de necesară pentru dotarea noului Centru rezidențial de îngrijire a persoanelor vârstnice și a clinicii medicale din cadrul Asociației „Sfântul Ștefan cel Mare – Hârja”. Lor li s-au alăturat ansamblurile folclorice „Plaiuri băcăuane”, „Ca la noi” și micuții dansatori de la „Sărățelul – Măgurelul” care au asigurat intermezzo-urile coregrafice dintre recitaluri. „Trebuie să ne gândim că vom ajunge și noi timpul când vom avea nevoie de tot ajutorul – a remarcat cunoscuta cântăreață de muzică populară Mioara Velicu – și ar fi bine ca și la noi să se gândească cineva așa cum faceți dumneavoastră în această seară”. (Liviu MAFTEI)
Cântecul care zidește gânduri bune
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.