Cap limpede

… Scripta manent

Mihai BUZNEA

Viața unui ziar este aidoma celei a unei libelule: cîteva ore, o zi. L-ai luat, l-ai citit, l-ai abandonat pe o bancă din parc. Mîine reiei ciclul. Poimîine – la fel. Și asta, la infinit. Ziarul este clipa pe lîngă care ai trecut, te-ai oprit. Dar timpul nu se sfîrșește, nu se oprește niciodată. Rămîne alături de el cuvîntul tipărit. Scripta manent – spune un dicton latin. Datorită lui fixăm istoria, o transmitem, revenim în trecut pentru a-l cunoaște, oferind prezentului punctele de susținere. „Steagul roșu” nu a fost niciodată o publicație umoristică declarată, nu avea cum, dar umorul – spontan și involuntar, a abundat în paginile lui. Cel mai ades îl provocau graba, lipsa de concentrare, teribilismul, uneori chiar infantilismul profesional al unor redactori sau colaboratori. întîmplarea își aducea, de asemenea, obolul în formarea unei adevărate colecții de perle mediatice. Nu le-a ținut nimeni o evidență pentru ca acum să le putem oferi pe tavă, astfel că apelarea la memorie este singura modalitate de a le readuce în atenție, cu riscul de a produce alte perle. Mai întîi, titlurile, care pe vremea aceea, ca și acum, trebuiau să aibă „cîrlig” spre a putea acroșa atenția cititorilor. Cîteva mostre: „A fost semnat Tratatul de pa(i)e cu Uniunea Sovietică”; „După o misiune îndeplinită cu succes/ Tovarășul Gheorghe Cioară – ministrul Comerțului Exterior – s-a înapoiat în Capitală pe calea aerului”; „Salina Tg. Ocna/ Sare peste plan”; „Foc la Pârjol”; „Trei tractoriști se învîrteau în jurul orei 16,00”; „Și turnătoria este o artă”; „Jucătorii ambelor echipe au intrat pe teren hotărîți să schimbe tabela de marcaj”; „La Fabrica Proletarul/ Producția de sulane a fost depășită”; și tot așa…! Din texte: „în ce mă privește, mă declar în favoarea optimismului, dar a acelui optimism viguros, clădit pe organizare, pe muncă și seriozitate, dar mai ales pe o furajare corespunzătoare a animalelor”… Trimis să ancheteze împrejurările și cauzele care determinaseră pierderea unei turme de vreo opt sute de oi, spre a se stabili vinovații și sancțiunile, unul dintre colegi i-a prezentat redactorului șef o cronică rimată care începea cu versurile: „N-au murit de oi, de glonț/ Oile de la Solonț…” Umbli cu cioara vopsită – i-a replicat, ritos, șeful, nu ești în stare de nimic serios! Avea dreptate și întrucît pasiunea pentru versuri cu orice preț și în orice împrejurare nu se prea regăsea în producții cît de cît inteligibile și, deci, publicabile, redactorul în cauză a fost nevoit pînă la urmă „să spele putina”. într-o altă „creație originală” autorul unui articol de „atitudine” lua în vîrful peniței lipsa de implicare a muncitorilor de la „Partizanul” pentru eliminarea rebuturilor de… că/pute!
Corectura își avea, la rîndul său, partea de contribuție la producția de „șopîrle”. Una dintre cele mai prezente se remarcase la suplimentul publicitar, prin formularea „dormi în pace, su’let blînd”. Dintr-o cronică cinematografică cititorii puteau afla titlul filmului care rula la „Muncitorul”: „Daravela de aur” (C-ul fiind lîngă D, fenomenul de simpatie s-a produs de la sine, dar și cu complicitatea tipografilor), iar sub o imagine fotografică de la Radiologie secretarul de redacție a paginat o notă avînd titlul „Misterele Parisului”…
Toate aceste produse reziduale nu provocau, însă, valuri prea mari; doar niște ridicări din sprîncene de așa-zisă avertizare, urmate de zîmbete, comentarii, hohote de rîs. Se produceau, însă, și „scăpări majore”: la una din edițiile consacrată nu mai știu cărui eveniment politic cu „tovarășul” în prim-plan, în numele „prea-iubitului conducător” s-a produs o inversare de litere – Ceașuescu. Se tipăriseră cel puțin 10.000 de exemplare pînă cînd s-a descoperit șopîrla. Ce a urmat? Rotativa oprită, pagina refăcută, întîrziere de cel puțin două ore, ziarele rupte într-o clacă organizată ad-hoc, ambalate și trimise urgent la retopit. Taifunul de la ușa redacției fusese oprit. Numai Cel de Sus ar fi putut ști ce avea să urmeze. Păcătoși – păcătoși, dar neocoliți de șansă!
O antologie a perlelor mediatice n-ar fi deloc lipsită de interes și de șansă. Dar cine să mai răsfoiască, acum, peste 9.200 de numere, cîte au fost editate între 1 mai 1946 și 22 decembrie 1989? Vorbele au zburat, dar cuvintele au rămas și continuă să dăinuie în tiparele lor de plumb. Așteaptă să iasă la lumină. Dacă vor mai ieși vreodată! ic

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!