Capcanele vieții de student (3)

Vacanță studențească

Prima sesiune de examene a anului I de facultate, din primăvara anului 1939, am trecut-o cu brio. Și chiar cu un „foarte bine cu distincție” la Literatura Veche. Frecvența regulată la cursuri, studiul serios al bibliografiei în bibliotecile Universității și contribuția mea la dezbaterea temelor de seminar mi-au asigurat bunele rezultate. Astfel că, atunci, puteam să mă gîndesc cum îmi voi petrece vacanța mare? Acasă, în satul dintre Răstoaca și Argeș, unde îmi petreceam vacanțele școlare, sau în vreo stațiune climaterică pentru care puteam obține biletul respectiv de la organele I.O.V.R.?
Nici una, nici alta. âmi rămăsese în minte sfatul și îndemnul unui asistent al profesorului de Sociologie, Dimitrie Gusti, precum și cele citite în lucrarea sa despre anchetele sociologice în satele românești, realizate cu echipe studențești, care și în primăvara aceea urmau să se organizeze, susținute și de Fundațiile Regale. Pentru o asemenea echipă studențească am optat. Și iată-mă alături de alți șase studenți, de la diferite facultăți, în trenul cu destinația Basarabia, satul Chirileni din județul Bălți, peste Prut de Iași.
Echipa era formată din șapte studenți de la facultățile: Agronomie, Medicină veterinară, Medicină umană, Teologie, Litere și filozofie și o absolventă a Școlii de economie casnică de fete, singura fată din echipă. Fiecare dintre noi aveam sarcini precise, stabilite de la Centru, atît în vederea alcătuirii unei monografii a satului Chirileni, cît și pentru educația țăranilor în domeniul respectiv.
Pentru mine, această vacanță (plătită cu 2000 de lei pe lună) era o nouă aventură a cunoașterii de sine și a unei colectivități ce nu-mi era străină, avînd în vedere că și eu eram fiu de țărani. Doar că mă pomeneam într-un alt spațiu geografic și istoric, care, în scurt timp, avea să treacă prin noi și grele încercări. Ca să nu mai vorbesc de noile capcane la care erau supuși studenții din echipă.
în vremea aceea, satul Chirileni era un sat ca oricare altul din Basarabia, cu oameni pașnici și buni gospodari, destul de bogați (fiecare familie vizitată avea în stăpînire de la 10 jugăre de pămînt în sus), dar, datorită condițiilor istorice, ori climatului, nu știau să trăiască „mai bine”. Nesiguranța vieții lor venea din partea stăpînilor ce s-au succedat de-a lungul veacurilor. Simțeau parcă o amenințare atavică, permanentă, odată cu vîntul ce bătea de la Răsărit sau de la Apus. De dimineață și pînă seara, roboteau pe cîmp, pe pămînturile lor, cu brațele și cu vitele din ogradă. De tractoare sau de alte unelte mecanice nu puteau dispune. De aceea, multe din pămînturile lor rămîneau toloacă / imaș pentru păscut vitele. în apropierea caselor, cele mai multe construite din chirpici, aveau livezi de pomi fructiferi și plantații de vie, care le asigurau fructele și vinul băut duminica de bărbați, cu ulcica, în vreme ce femeile se duceau la biserică. De mîncare, tot ce aveau mai bun era niște „chiroști” de mălai, prăjite în ulei și îndulcite cu miere de la stuparii din sat…
Echipa noastră de studenți a avut mult de lucrat cu niște realități social-economice nemaiîntînite în satele din care veneau ei. Un singur basarabean aveam între noi: studentul Volodea Efimov, anul V la Facultatea de Medicină Veterinară din Chișinău. Un tînăr foarte prietenos și-n același timp bun cunoscător al realităților basarabene. Deși rus de origine, nu avea deloc păreri bune despre „tovarășii” de la Răsărit. Ba chiar se dovedea un înverșunat apărător al basarabenilor în fața presiunilor sovietice care se întețeau pe măsură ce se apropia războiul. âmpreună cu maestra noastră de gospodărie, Volodea le-a atras pe gospodine la bucătăria de la școală, unde le învăța cum să facă și alte mîncăruri decît piroștile lor. Iar împreună cu mine și teologul, am reușit să-i adunăm, mai întîi pe copii și apoi și pe părinții lor, la serbările organizate la școală…
Nu pot să închei aceste rînduri fără să nu mă întreb retoric: cîți dintre studenții de azi și-au rupt măcar o lună din vacanță și s-au organizat în echipe pentru a da o mînă de ajutor la reconstruirea caselor țărănești distruse de ape.

Prof. Marin COSMESCUrat bunele rezultate. Astfel că, atunci, puteam să mă gîndesc cum îmi voi petrece vacanța mare? Acasă, în satul dintre Răs

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!