Capitalul social al Rafo, mai mare cu aproape 300 de miliarde de lei

Administrator

Acționarii Rafo au majorat aportul la capitalul social cu aproape 300 de miliarde de lei. Potrivit declarațiilor lui Marin Anton, managerul general al Rafo, această decizie a fost luată în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de ieri și a fost aprobată în doar cîteva minute. „Spre uimirea mea, este pentru prima dată cînd la o AGA de acest nivel nu mai participă reprezentatul niciunui alt acționar. Nici nu știu cum să interpretez acest lucru. Cert este că eu am fost mandatat de firma Expanet, investitorul principal la Rafo, care la rîndul său a avut mandat de reprezentare de la Balkan Petroleum, societatea care deține peste 97 la sută din acțiunile Rafo. Am votat pentru majorarea capitalului social cu 286 de miliarde de lei, atît cît reprezintă valoarea investițiilor efectuate de Balkan Petroleum la Rafo în perioada 30 iunie 2004 – 30 iunie 2005”, ne-a declarat Marin Anton. El a mai precizat că suma de mai sus a fost alocată investițiilor de mediu și în instalațiile tehnologice. Potrivit actelor normative în vigoare, acționarii sînt obligați să-și majoreze capitalul social cu valoarea investițiilor efectuate în firma pe care o dețin. Anton precizează că prin efectuarea investițiilor de mediu la Rafo s-au respectat și clauzele din contractul de privatizare al rafinăriei oneștene. în aceeași ședință, acționarii au mai decis și suspendarea activității firmei Expert Office SRL din Onești pe timp de un an. Firma a fost înființată pe vremea cînd patron al rafinăriei era Corneliu Iacobov, iar Rafo deținea acolo peste 99 la sută din acțiuni, restul fiind deținut de o persoană fizică, Adrian Dinu. Firma avea ca domeniu de activitate comerțul cu calculatoare și copiatoare. Tot în cursul după amiezii de ieri, conducerea Rafo a avut o întîlnire extrem de îndelungată cu aproape toți reprezentanții angajaților și au fost discutate atît probleme legate de viitorul societății și al salariaților, cît și cele legate de nemulțumirile lor. „Nu a fost o întîlnire furtunoasă neapărat, ci a fost vorba despre probleme punctuale ridicate mai ales de personalul tehnic. S-au mai abordat probleme legate de procesul de producție din acest moment și de perspectivă și a mai fost abordată și problema intrării în revizia anuală a societății”, ne-a spus Ion Marian, liderul de sindicat de la Rafo. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.