– intr-un interval de doar citeva minute, un camion incarcat cu butelii de oxigen s-a rasturnat, iar alte trei autoturisme s-au ciocnit in lant
Ploaia care a cazut ieri din abundenta a dat serioase batai de cap soferilor care au tranzitat Drumul European 85. Intr-un interval de doar citeva minute, pe Drumul European 85, intre Bacau si Racaciuni, au avut loc mai multe evenimente rutiere soldate, din fericire, doar cu pagube materiale. Accidentul care putea sa aiba urmari dezastruoase s-a petrecut la iesirea din Faraoani, unde un camion incarcat cu 20 de butelii de oxigen, ce se deplasa de la Bacau la Adjud, s-a rasturnat in afara partii carosabile, in cimp. Imediat, la fata locului s-au prezentat mai multe echipaje de pompieri intrucit exista posibilitatea unei explozii. „Am izolat zona deoarece pericolul era foarte mare sa se produca o catastrofa. Buteliile puteau exploda in orice moment la contact, mai ales ca multe dintre ele nu aveau capacul de siguranta”, a declarat col. Ioan Mihaila, adjunctul sefului Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Mr. Ctin Ene” al judetului Bacau. Cel de-al doilea accident a avut loc la iesirea din comuna Nicolae Balcescu, unde un Aro al pompierilor care se deplasau la accidentul de la Faraoani a fost acrosat de carambolul dintre doua autoturisme. Un alt autoturism s-a facut zob tot ieri, dupa ce a fost implicat intr-un accident la intrarea in municipiul Bacau.
Lasă un răspuns