Paul COJOCARU
Broker de asigurare
www.conectasigexpert.ro
www.paulcojocarudespreasigurari.blogspot.com
Primesc destul de des această întrebare de la clienți, aceștia dorindu-și, odată încheiată o asigurare de oricare fel, să nu întâmpine nicio dificultate în cazul producerii unei daune.
Dacă este să luăm ca un criteriu de performanță încasările, pot spune cu mâna pe inimă că suntem o țară cel puțin ciudată, prin faptul că societatea de asigurări aflată pe primul loc după venituri se află în supraveghere financiară, măsură impusă de tot mai șovăielnicul ASF. Morala este că în România se poate vinde mult și prost. Repet, suntem singura țară din Europa care vindem două tipuri de asigurări diferite pentru auto: RCA și CASCO. Toate celelalte țări vând produsul răspundere civilă auto, care poate fi îmbogățit cu alte riscuri suplimentare solicitate de clienți (avarii, fenomene atmosferice, accidente de persoane și altele). Dacă acest principiu s-ar aplica și în România, societățile de asigurare care practică prețuri mici la RCA ar trebui să își schimbe strategia, mărind prețul acestor asigurări, dar concomitent ridicând calitatea serviciilor oferite.
Faptul îmbucurător este că o mare parte dintre clienții mei nu mai aleg în primul rând prețul acestor RCA-uri, ci o anumită liniște oferită de societăți cu prețuri mai mari, dar care oferă o calitate sporită a serviciilor. Acest lucru vine poate și din experiențe neplăcute avute în trecut cu aceste societăți („Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”), sau din frica de a nu fi expuși unor complicații legale, care pot apărea (procese, citații, anchete etc). Deși, conform legii, posesorul unei asigurări RCA în vigoare este protejat, s-au văzut în unele cazuri, la anumite instanțe de judecată din țară, unde posesorii acestor RCA-uri au fost puși să plătească despăgubirea cuvenită în solidar cu societatea de asigurare.
Piața asigurărilor (CASCO, în special) diferă de la un moment la altul. Marea majoritate a societăților de asigurare au acționariat străin, care dorește să scoată profit. Nu facem lecții de economie, dar profitul apare atunci când eliminăm toate cheltuielile și rămâne ceva cât mai substanțial de împărțit de acționari. Dar, până la a obține profit, trebuie să vinzi produse care să mulțumească toate gusturile, să fii convenabil la preț și să plătești daunele foarte repede.
Personal, îndrum clienții să consulte service-uri auto înainte de încheierea unei polițe CASCO. Acestea, împreună cu intermediarii de vânzări de asigurări, încep să recomande societatea de asigurări care îndeplinește aceste cerințe.
În momentul în care vânzarea acestor produse este mare, dar încep să curgă daunele și profitul scade, acea societate începe să se replieze și schimbă regulile în timpul jocului. Introduc tot felul de clauze abuzive, care vin în defavoarea clienților. Nu mai despăgubesc jantele și cauciucurile decât dacă răstorni mașina, nu mai despăgubesc suprafețele vitrate decât în caz de furtună însoțită de grindină cu gheață cât o minge de fotbal și altele. Sau pot readuce comisioanele colaboratorilor, sperând absurd readucerea costurilor.
În acest moment, unitățile service și intermediarii recomandă o altă societate de asigurări, până și aceasta, din cauza profitului, o ia razna.
Am mai spus-o și o mai spun, că este loc sub soare pe piața asiguratorilor pentru toată lumea, dar singura condiție este ca societățile de asigurare să fie serioase și să-și îndeplinească promisiunile făcute clienților.
Din nefericire, sub umbrela crizei și sub prea blânda supraveghere a organelor de control, a început să fie promovată de aproape toate societățile de asigurare amânarea, întârzierea despăgubirilor până la limita suportabilului în ciuda contractelor ferme pe care le au în derulare.
Am auzit la service că sunt bucuroși și încântați de o societate de asigurări care plătește mai puțin decât alte societăți de asigurare, dar plătește repede, ajutându-i și pe aceștia să-și facă plățile la rândul lor.
Așa că, reluând întrebarea din titlu, nu vă pot spune decât care este cea mai bună societate de asigurare din acest moment. Peste trei luni poate fi alta.
Doresc ca acest lucru să se schimbe, iar ierarhiile în acest moment să se stabilească pe criterii normale și firești de calitate și performanță.
Lasă un răspuns