Care pe care?!

Opera b(l)ufa la care asistam de citeva zile incoace scoate la rampa scene desprinse parca dintr-o lume pe cit de ireala, pe atit de imprevizibila. Protagonistii din scena se intrec in a rosti replici dintre cele mai socante, fiecare apelind la limbaje ce nu prea au nimic in comun cu ratiunea si decenta. Totul nu este altceva decit un amalgam de acuze, de asa-zise bune intentii, amenintari si violente verbale pe fondul unor stari de incertitudini politice si sociale. De demonstratii de interese si orgolii. Scinteia care a inflamat spiritele trimitindu-ne in derizoriu a fost hotarirea Executivului condus de Calin Popescu Tariceanu de a amina cu citeva luni de zile aplicarea legii privind majorarea cu 50 de procente a salariilor cadrelor didactice. O masura necesara, dar imposibila in contextul economic actual. Efortul financiar pe care il presupune aceasta ajustare ne-ar aduce in stare de criza si colaps social, a tinut sa atentioneze premierul, indemnind la prudenta si intelegere. Se pare, insa, ca acestea nu-si mai gasesc locul printre partenerii de dialog. Fiecare avindu-si propria perspectiva, dar de la care nu sint dispusi sa se abata sub nici o forma. Partidele din opozitie cer, pe un cor de voci, demisia guvernului, PD-L initiind in regim de urgenta o motiune de cenzura „Educatia ramine, Guvernul pleaca”. Asta, cu numai trei saptamini inainte de scrutinul legislativelor care ar putea schimba ocupantii fotoliilor din palatul „Victoria” si punind in pericol insasi desfasurarea alegerilor. PSD-PC ameninta cu blocarea ordonantei de urgenta privind legea salarizarii profesorilor, in timp ce PRM insista pe placa neconstitutionalitatii legii votului uninominal. Demagogie cit cuprinde si politica de doua parale, este de parere primul-ministru, si nu vedem nici un motiv pentru a nu-i da dreptate.
La rindul lor, confederatiile sindicale, si in primul rind cele din Educatie, ameninta cu greva generala si blocarea activitati din scoli. N-ar fi o noutate, au mai facut-o, si cu ce s-au ales?! Alte categorii de bugetari, precum cei din Administratie, Sanatate, Cultura-Arte sint hotarite sa mearga pe cartea conditionarilor si a fortei daca nu le sint satisfacute revendicarile salariale. Colapsul total ne priveste in fata, fara a tine seama de efectele globalizante ale crizei mondiale. Este o lupta care pe care, ce antreneaza orgoliile exacerbate pe fondul luptei pentru putere, dar fara a se lua in calcul consecintele. Despre care insisi bancherii ne avertizeaza, indemnindu-ne la prudenta.
Toata lumea doreste, pretinde, incearca sa impuna. Destabilizarea se pare ca e un termnen inca neinventat pentru romani. Si nici echilibrul decizional. Riscurile si le-a asumat, cel putin deocamdata, premierul, despre care nu sint putini cei care socot ca o atare atitudine s-ar putea sa-l priveze de o importanta cota din capitalul electoral. N-as crede, totusi, neconditionat, in aceasta ipoteza. Alegatorul roman, cel care decide, pina la urma, verdictul urnelor, nu mai este cel ce a fost in urma cu douazeci sau zece ani. Programele populiste si promisiunile demagogice nu mai produc fenomenul de turma. Capacitatea acestuia de a discerne intre ceea ce este bine sau rau, intre posibil si imposibil, intre obiectiv si subiectiv, a evoluat spre valori pozitive, care sesizeaza si elimina falsul, minciuna si demagogia.
Deocamdata, cu totii – actori si spectatori ai acestei opere b(l)ufe, avem de trecut unul dintre cele mai severe teste ale rationalului. Cu raspuns la intrebarea: care pe care?!