Drujbele nu sunt instrumente care să stârnească pasiuni. Nu prea vei vedea evenimente de lansare pentru ele, cel mult o prezență în cadrul câtorva târguri și cam atât. Asta pentru că motofierăstraiele sunt instrumente în cel mai pur sens al cuvântului. Nimic artistic nu iese dintr-o drujbă. Mă rog, excepție fac sculptorii care se distrează cu drujbele pe un trunchi mediu spre mare. Pentru toți ceilalți, drujbele trebuie să fie unelte de încredere, pe care se pot baza oricând, indiferent de volumul de muncă. Una dintre cele mai apreciate mărci dre drujbe este Husqvarna, iar clienții acestui brand doresc câteva lucruri de la aceasta. Vorba aia: puține și bune…
Astăzi am tăiat 2 metri cubi de fac și stejar, după ce ieri i-am făcut rodajul cu un rezervor mers în gol. Pentru o drujbă hobby este foarte bună, are putere este ușoară și ușor de folosit. Am consumat 1.5 litri de benzină și jumătate de litru ulei de lanț, pornește ușor și se manevrează bine. Cheia pentru strâns este de râs, dar o să cumpăr alta de calitate și o să mai revin cu alte completări pe parcurs.
Opinia de mai sus este lăsată pentru drujba Husqvarna 120 mark II, un model ce costă aproximativ 750 de lei. Printre specificațiile cele mai importante se află lungimea lamei de 35 de centimetri, viteza de 9000 de rotații pe minut și un motor de 1.8 cai putere.
Nu este de mirare că una dintre cele mai accesibile drujbe Husqvarna a stârnit cele mai multe reacții din partea utilizatorilor. În acest moment, modelul 120 mark II a strâns 28 de opinii și un rating de 4.61 din 5 stele. Deloc rău pentru un model care trebuie să concureze cu adversari și de 3 ori mai scumpi.
E bună pe lângă casă. Nu vă închipuiți că are cine știe ce putere, dar e ok pentru utilizare ocazională. Nu-mi place consumul de ulei de lanț care este mare, se termină puțin înaintea benzinei. E fabricată în China, dar pentru prețul plătit (am prins o reducere destul de bună) sunt mulțumit. Rămâne de văzut cât de fiabilă e.
Niciun produs nu este perfect, iar drujba Husqvarna în discuție nu încearcă să fie acest lucru. În plus, fiind vorba de opinii, consumul mare pentru o persoană poate fi mic pentru alta. Și invers. În orice caz, toate aceste mici minusuri par a fi trecute cu vederea dacă prețul de achiziție este corect, dacă nu avantajos.
O drujbă extraordinară. Am tăiat un arbore cu diametrul de 30 centimetri la bază fără probleme. Apoi am secționat ca pentru foc, aproximativ 0,5 mc cu un rezervor de benzină. Foarte ușor de manevrat. Pornește foarte repede. Recomand cu încredere!
Poți vedea mai multe despre drujbele Husqvarna pe site-ul eMAG. Consultă lista de specificații, filtrează conform prețului dorit și consultă modelele care au generat review-uri. Cu siguranță vei găsi un model care se potrivește nevoilor tale, fie ele simple, numai bune pe lângă casă, fie ceva mai serioase, pentru activități cu durată îndelungată.
Lasă un răspuns