Care Ukraina?!

Sunt deja câteva luni bune de când în țara vecină de la nord este mare zaveră. În Kiev, zeci (poate sute!) de mii de oameni au ieșit în stradă, au luptat cu forțele de represiune guvernamentale, unii au murit, alții au avut mai mult noroc și – în final – președintele a fugit. Acum a fost emis un mandat de arestare pe numele lui Viktor Ianukovici și pentru familia lui. Dacă îl prind, probabil va urma un proces asemănător cu cel al familiei Ceaușescu…

Cele ce se petrec în Ukraina seamănă izbitor de mult cu Revoluția Română din 1989. O violentă ciocnire între interesele economice ale Occidentului și ale Rusiei, un asalt nemilos al marilor companii energetice și de exploatare a resurselor naturale și dezorientarea absolută a băștinașilor (voi explica de ce folosesc termenul acesta). Prinși între tranșeele invizibile ale geopoliticii, protestatarii din Kiev și din alte câteva mari orașe au dat obolul de sânge pe un altar care nu este al lor. Degeaba strigă ei lozinci mobilizatoare pentru independență, suveranitate și democratizare. Rusia, Uniunea Europeană și SUA calculează totul în funcție de potențialul pieței de desfacere, preluării obiectivelor industriale viabile, folosirii forței de muncă (ieftină și calificată) sau exploatării resurselor naturale. Nu bunăstarea localnicilor sau transformarea Ukrainei într-o mare putere economică emergentă sunt preocupările cancelariilor vestice sau ale multinaționalelor. Aș spune că ba chiar dimpotrivă!…

Priviți România post-revoluționară după 25 de ani și veți înțelege mai ușor care sunt perspectivele vecinilor din nord (și sud-est, un pic!…). O revoluție sângeroasă, condusă de lideri controversați (unii abia ieșiți din pușcărie), un fost președinte „taliban”, mânjit cu sângele propriului popor și o națiune profund divizată. De fapt, ce este Ukraina? Am spus, mai înainte, „băștinași” nu pentru că „nu am găsit altă rimă”… Însă orice istoric serios n-ar putea argumenta foarte exact existența unui popor ukrainean. În slava veche, „ukraina” ar însemna „ținutul de hotar”, adică un fel de „no man’s land”, teritoriul tampon între marile imperii, regate sau interese ale Evului Mediu. O amestecătură de traci, sciți, sarmați, iar mai apoi poloni, lituanieni, mongoli, ruși (ruteni), cumani și tătari, aduși de istorie și obligați să trăiască împreună. Ca țară, Ukraina este creația Uniunii Sovietice. Dacă nu ar fi existat reținerile și lipsa de decizie militară și diplomatică, probabil că în 1920-1922 România ar fi răspuns afirmativ la cererile Poloniei de a invada împreună teritoriul numit acum Ukraina și ar fi împărțit zona între ele. Operațiunea militară era propusă de polonezi pentru a opri, în „ținutul de hotar”, expansiunea bolșevicilor lui Lenin. Politicienii noștri de-atunci au amânat răspunsul până când nu a mai fost posibilă o asemenea campanie…

Vestul catolic, estul pravoslavnic, vestul pro-european (pro-polonez…), estul pro-rus, vestul agricol, estul puternic industrializat (însă tehnologiile sunt învechite și neeficiente pentru vremurile astea)… Aceasta este realitatea zugrăvită cât mai simplu cu putință. Granița dintre cele două lumi este Nipru, așa cum constata, încă din Antichitate, marele istoric Strabon. Poate asistăm la efectul unei ciudate entropii istorice: lucrurile tind spre starea maximă de echilibru prin dezordine. Cele două lumi își pot găsi propriile căi de a traversa vremurile. Legile naturale pot fi uneori (arareori…) mai puternice decât voința marilor imperii. Păcat doar că victimele acestei lupte cinice sunt, întotdeauna, oamenii simpli, ușor de ademenit cu iluzii politice…

Ștefan RADU