Societatea Cineg, care deține un magazin de desfacere a cărnii și a produselor din carne în Piața Sud, a fost „vizitat” în interes de serviciu de inspectorii Direcției Sanitar Veterinare (DSV) Bacău. Ei au dorit să vadă cu ochii lor condițiile de igienă, precum și modul în care sînt repectate nomele sanitar veterinare impuse de lege în privința măcelăriilor. „Potrivit acestor reglementări, toate operațiunile de preparare a cărnii crude (tranșarea, tocarea, prepararea mititeilor a cîrnaților proaspeți, etc) se efectuează într-un spațiu special destinat acestor operațiuni. Acesta trebuie să fie dotat cu butuc, funduri de lemn marcate distinct și ustensilele necesare, respectiv, mașina de tocat, cuțite și topor. De asemenea, aceste unități trebuie să fie racordate la instalația de apa și de canalizare”, ne-a declarat medicul vetrrinar Gheorghe Vlad, șeful Serviciului de igienă al DSV Bacău. Inspectorii care au fost în control la măcelăria societății Cineg au constatat că pasta de mici este procesată în condiții de tehnologie și igienă care nu corespundeau acestor norme. Ei au confiscat 40 de kilograme de pastă de mici și au avertizat patronul societății că la următoarea neregulă îi va fi suspendată temporar activitatea. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns