Carnea de miel, vedeta mesei de Paște

Redacția Ziarul de Bacău

Rețete inedite din carne de miel

Drob de miel în aluat

Ingrediente: măruntaiele unui miel; ceapă verde patru – cinci fire; mărar – o legătură; pătrunjel – o legătura; trei gălbenușuri de ou; un ou întreg; lapte (rece) – o lingură; grăsime o jumătate de lingură; piper și sare – după gust. Pentru aluat: un ou, 150 gr făină , o lingură de untură sau de unt, sare.

Se pun la opărit măruntaiele, inima, ficatul, plămînii și rinichii. După ce au clocotit de cîteva ori, se pun la un tocător de lemn, se lasă să se răcească, apoi se taie cu cuțitul în bucăți mici și acestea, la rîndul lor, se toacă foarte mărunt. Tocătura se pune într-un castron, se adaugă ceapa verde, frunzele de mărar și pătrunjel tăiate mărunt, gălbenușurile de ou, oul întreg, sare și piper după gust, laptele rece (sau apa) și se amestecă totul bine. Se face aluat fraged din ou, făină și unt sau untură. Se întinde o foaie ca de tăiței. Se așează într-o tigaie unsă cu unt sau untură. Se pune umplutura într–un strat de grosime egală. Se întorc marginile, potrivind să nu vină prea mult aluat unul peste altul. Se unge cu ou și se dă la cuptor .

Pulpă de miel împănată cu usturoi și rozmarin

Ingrediente: o pulpă miel, cinci căței usturoi tăiați în două, patru rămurele de rozmarin, două lingurițe de miere, două lingurițe de muștar, un pahar de vin alb sec, două lingurițe de mentă.

Înțepați pulpa din loc în loc și înfigeți bucățile de usturoi. Presărați sare și piper pe toată bucata de carne. Puneți pulpa pe un grătar metalic într-o tavă pentru fripturi, în care ați turnat 250 ml apă. Lăsați la cuptor cam două ore să se pătrundă bine. Amestecați mierea cu muștarul și ungeți pulpa cu acel amestec. Scoateți pulpa din tavă, acoperiți-o cu o folie și lăsați-o să se „odihnească”. Puneți tava pe foc potrivit, adăugați vinul și menta, și amestecați pînă începe să fiarbă. Tăiați friptura și serviți cu sos de legume.

Coaste de miel cu vin si costita

Ingrediente: opt coaste de miel, patru felii de costiță de porc afgumată, făină, un pahar de vin alb sec, unt, ulei de măsline, sare, piper.

Mod de preparare: se dau prin făină coastele. Se încălzește untul cu trei linguri de ulei într-o tigaie de teflon. Se frige costița pînă cînd devine crocantă. Se scoate din tigaie și se pun la fript coastele de miel, care se prăjesc întorcîndu-le pe toate părțile. Se adaugă vinul alb, se sărează, se piperează după gust și apoi se lasă să se evapore vinul. Se continuă prăjirea timp de 15 minute. Se pregătește un platou pe care se așează friptura. Coastele de miel se servesc cu costița și cu garnitură de legume fierte sau sote (fasole verde, mazăre, morcovi etc), sau cu salată asortată.

Tort de clătite cu carne de miel

Ingrediente (pentru patru persoane): Pentru clătite – un pahar de făina de grîu, o jumătate de pahar de făină de mălai, un ou bătut, 375 ml apă, grăsime pentru uns tigaia. Pentru umplutură – o lingură ulei, o ceapă mare tocată, un ardei gras roșu tăiat mărunt, doi căței de usturoi zdrobiți, doi ardei iuți (roșii) tăiați fîșii subțiri, 350 gr carne de miel tocată, o cutie roșii decojite, un sfert de pahar de bulion gros, o jumătate de pahar de smîntînă groasă, o jumătate de pahar de parmezan (cașcaval) ras.

Se încinge cuptorul la 180 grade Celsius și se unge tava

cu unt topit sau cu ulei. Se amestecă făina, mălaiul, oul și apa (cu

mixerul) circa zece secunde, pînă ce se obține un aluat neted. Se

toarnă trei linguri de aluat într-o tigaie unsă, se prăjește clătita circa un minut pe o parte, la foc potrivit, apoi se întoarce și se prăjește și pe cealaltă parte pînă se rumenește ușor. Se procedează la fel

și cu restul de aluat, adăugîndu-se din cînd în cînd cîte puțină

grăsime. Se fac, în total, nouă clătite. Se prepară apoi umplutura. Se-ncinge uleiul într-o tigaie și se pun la prăjit ceapa, ardeiul, usturoiul și ardeii iuți. Se lasă două minute la foc potrivit, amestecînd întruna, pînă ce ceapa începe să se rumenească. Se adaugă carnea tocată, se prăjește și ea patru minute la foc iute, pînă ce se evaporă toată zeama, se zdrobește cu o furculiță și apoi se încorporează roșiile tăiate și bulionul și se lasă să fiarbă toate împreună cinci minute – cu capac – amestecînd din timp în

timp (compoziția trebuie să fie zemoasă). Se pune o clătită pe tavă,

se unge cu trei linguri de smîntînă și se acoperă cu a opta parte din umplutură. Deasupra se pune altă clătită și așa mai departe, pînă ce se așează toate clătitele. Peste cea de sus se presară cașcavalul ras, se baga “tortul” la cuptor, se coace 30 de minute, pînă se pătrunde bine și se rumenește frumos. Se servește fierbinte.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.