Societatea Carom Onești este a treia în topul național al datornicilor la fondul de mediu. Potrivit unei statistici făcută publică de Ministerul Mediului, firma de pe platforma petrochimică Borzești are de achitat peste 14 miliarde de lei vechi în contul fondului de mediu, după societățile Tutunul Românesc și Remat Iași. Reprezentanții instituțiilor de mediu nu au putut preciza dacă pe lista datornicilor figurează și alte societăți din județul Bacău. „Noi nu avem o situație a firmelor datornice la Fondul de mediu, pentru că sumele se centralizează la Agenția Fondului de Mediu”, spune Titi Secară, comisarul șef al Gărzii de Mediu Bacău. Fondul colectat de la agenții economici se repartizează organizațiilor neguvernamentale sau firmelor care desfășoară activități de protecție a mediului. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.