Cartea de re-citire/ Iubirea care rupe carnea si sufletul din om!

O carte fascinanta, scrisa intr-o limba suculenta, a publicat poetul Dan Petrusca la editura “Universitas XXI”. Nu de multe ori, citind, am trait sentimente atit de rascolitoare ca in cartea “Poezia imi statea pe genunchi”. Cartea e vioaie, puternica si captivanta. Motivul esential e iubirea, e memoria inimii. Nimeni sa nu-si inchipuie ca iubirea este doar adoratie, bucurie, extaz. Nu, este si suferinta, durere, tristete, pentru ca iubirea simbolizeaza misterul vietii omenesti: este tot ce este mai sfisietor, de nedeslusit, atunci cind erosul ti-a patruns in carne si singe, rupind inima din om. Tristetea, melancolia si (uneori) disperarea sint forme ale vietii. Insasi vremelnicia le creeaza. Zeii nu le cunosc. Dar iubirea cuprinde si fonduri consulatoare, intr-o lume in care sintem vulnerbili, iar memoria inimii e fragila; uneori se preface in durere si pustiu. “Niciodata moartea n-a fost mai frumoasa/ca atunci cind goala imi umbla prin casa”, zice poetul. In dragoste nu morala si ipocritele ei norme conteaza, ci implinirea iubirii pina la renuntarea de sine. “De atita vreme ochii tai ma cheama/si lumea ta intru a mea se simte/ca nu mai stiu de asta dulce rana/vreun zeu poet s-o spuna prin cuvite”. Iar eu …“dorm cu capul pe zapezi de piatra/din univers un ciine ma latra”
Oare cine-i maiestrul care-l tine viu pe poet si-i inspira o imagistica absolut originala. E iubita? E dragostea ca atare? Pare-mi-se ca e iubirea in forma cea mai trupeasca, mai simpla, mai tare decit toate cartile decit toate normele psihologiei. Iar poetul merge pina la capat; s-a topit in iubire, s-a pierdut, s-a nimicit intru implinirea pasiunii si de acum i se “pare cum ca ea esti tu.” Adica moartea! Fiorul meta-fizic si meta-erotic se intrepatrund atit de strins, incit imaginile, ritmul si stilul inconfundabil al lui Dan Petrusca propun o lirica neintilnita in poezia postmodernista. Asta il si face pe poet unic in peisajul literaturii române. Cartea lui este o nestemata literara. Versurile sale de o frumusete coplesitoare nu se opresc doar la imagistica iubirii, ci contin (unele dintre ele) un usor aer vetust, levantin, usor aluziv la epica poetica a lui Miron Radu Paraschivescu, din volumul “Cintice tiganesti”: “Foaie verde bob in spic/cine-l pierde pe voinic/daca nu dragostile/ si in toate zilele”. “Locuia iubita-n mine/imi aduc aminte bine/cu iubire imbuibat/cu putere de barbat/si pufos dupa betie/coboram pe Sararie/cu prieteni cam hai hui/pina-n Tirgul Cucului”, unde carutasii intrau in birt cu biciul in mina (fiindca altfel riscau sa le fie furate) si beau rachiu. Asadar in poetica lui Dan Petrusca intilnim doua planuri de expresie: unul meta-erotic si altul meta-fizic cu o imagistica vecina cu celebra zicere “Eros-Thamatos”. Cred ca autorul cit si editorul au fost extrem de inspirati apelind la imaginile lui Mihai Chiuariu. Din doua-trei linii, pictorul ilustreaza excelent si ideile si continutul poeziilor, incit intre vers si desen se creaza o magie greu de uitat.

Vasile PRUTEANU