~4 min lectură 2 comentarii

Cartierul din municipiul Bacău în topul național al zonelor cu cel mai bun acces la magazine și restaurante. Clasamentul cartierelor

Redacția Ziarul de Bacău

Municipiul Bacău nu iese în evidență, într-un top național al orașelor cu cel mai bun acces la magazine și restaurante, nici la pozitiv, nici la negativ. Însă un cartier din Bacău este între primele 15 la nivel național, potrivit percepției locuitorilor.

Oradea, Târgu Mureș și Timișoara se află pe primele trei poziții în clasamentul orașelor cu cel mai bun acces la magazine și restaurante, potrivit unei analize realizate de platforma de imobiliare Storia.ro în colaborare cu agenția de cercetare D&D Research.

Cartierul ai cărui locuitori sunt mulțumiți de accesul la restaurante și magazine

Studiul analizează percepția cetățenilor asupra accesului la magazine și restaurante în regiunile, orașele și cartierele în care aceștia locuiesc.

Ultimele poziții sunt ocupate de Alexandria, Ilfov și Giurgiu, iar în clasamentul celor mai dezavantajoase zece orașe din punct de vedere al accesului la restaurante și magazine se mai află Brăila, Botoșani, Iași, Vaslui, Zalău, Buzău, Satu Mare.

În ceea ce privește regiunile cu cel mai bun acces la magazine și restaurante, pe prima poziție se află București (inclusiv Ilfov), iar pe următoarele se află regiunile Banat și Oltenia. Celelalte poziții sunt ocupate, în ordinea notelor, de Crișana, Transilvania, Maramureș, Muntenia, Dobrogea și Moldova.

Cartierele cu cel mai bun acces la magazine și restaurante

Cele mai avantajoase cartiere din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante sunt Nufărul din Oradea, Cartierul Central din Pitești și Piața Unirii din București, iar la polul opus se află Centura din Târgu Jiu, Confecții din Arad și Cartierul Semicentral din Giurgiu.

Pentru orașul Brașov, cartierele desemnate de locuitorii lor ca fiind cele mai avantajoase din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante sunt Centrul Istoric, Astra, Centrul Civic, Gării și Tractorul.

În Cluj-Napoca, cele mai avantajoase cartiere sunt Centru, Mănăstur, Între Lacuri, Mărăști și Gheorgheni.

Orădenii au votat Nufărul, Rogerius, Centru Civic, Decebal și Iosia-Nord ca fiind cele mai avantajoase cartiere, iar locuitorii Sibiului au ales Central, Hipodrom 3, Cedonia, Orașul de Jos și Mihai Viteazul ca fiind cartierele cu cel mai bun acces la magazine și restaurante.

Pentru locuitorii Iașiului, cartierele aflate pe primele cinci poziții sunt Tudor Vladimirescu, Centru Civic, Podu Roș, Alexandru cel Bun și Gara.

Ce au votat băcăuanii

Ca oraș, Bacăul se află pe locul 33, în sondajul la care au participat 7.348 respondenți băcăuani. Cartierul cu cel mai bun acces la magazine și restaurante este Ștefan cel Mare, în care se află mall-ul, dar și alte restaurante, cafenele și magazine. În topul național, Ștefan cel Mare se află pe locul 15.

Cartierul Ștefan cel Mare din Bacău este pe locul 15 în topul național

În clasament, unmează alte zone din Bacău, Unirii, Orizont etc. Cel mai prost acces la magazine și restaurante au locuitorii din Letea, Gherăiești, Calea Bârladului, Calea Romanului, Șerbănești, Izvoare, Tache.

Cine a făcut studiul

Percepția cetățenilor asupra orașelor și cartierelor cu cel mai bun acces la magazine și restaurante este cea de-a șaptea temă a studiului amplu realizat de Storia.ro și agenția de cercetare D&D Research – „Orașe și cartiere din România”, ce se va desfășura până la finalul anului 2017.

Pentru realizarea clasamentului, participanții studiului au fost invitați să evalueze orașele și cartierele în care locuiesc din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante, de la 1 la 5, unde 1 este foarte rău, iar 5 este foarte bine. Doar mențiunile care au primit cel puțin 100 de răspunsuri au fost incluse în clasamentul final.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. W
    Wyoming
    30 iulie 2017, 05:58
    0

    Da, este foarte usor sa ajungi la magazine din Stefan cel Mare, problema e cu puzderia de cocalari care navalesc zilnic in slapi si in sandale si napadesc Mall-ul, putind a sudoare si a nespalare de doua luni de zile, si care haladuiesc asa, ca niste sarantoci ce sunt, fara sa cumpere nic. Evident, ca in parcare au niste epave cu numere de baligaria, asezate de-a curmezisul, c sa stie tot omul ca ei e prosti.

    1. M
      Maria
      30 iulie 2017, 10:20 răspuns pentru @Wyoming
      0

      Mai nou si Gepex Park-ul are aceeasi soarta.E plin de cocalari care iti strica total buna dispozitie iar la piscine,o iei de fuga cand vezi ce rapanosi grasi si tatuati intra odata cu tine in bazin si mai dai si o gramada de bani ca se bucuri de putin soare.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.