Transmisiune în direct
Ce și-o fi zis zărghitul cel din satul cel mărginaș de lîngă oraș sfădindu-se pe nemîncate cu vechiul său reumatism „articulat”. Bă, deșteptule! Asta, cutărică, tovarăș de gard (prin care abia se zăresc zăbrelele) cu alți apropitari înstăriți din ce-or apucat să încropească la pîlpîirea felinarului, își amînă mutarea în casă nouă – dreptu-i, ceva mai răsărită decît punga simbrieșului – să astupe gura spurcată a celor fără căpătîi, care zice (gura) că prea se grăbește să trăiască boierește.
Lasă-l naibii! Nu mă îmbrobodi cu ombilicul la gît, cică i-ar fi răspuns boala de os domnesc, înzdrăvenită oleacă după o terapie bioenergetică de șoc. Școala a făcut? A făcut! Pe cînd îl ținea în brațe parditu? Asta-i, cam așa! Da’ l-o ajutat și capul? Că n-a fost prost și avea ce mînca în ograda lu’ tacsu’ . Da’ poate nu-i mai dă voie să intre în acaret cucoana de nevastă (asta a cam zis-o țața Veta, nu eu), fiind surprins în delict de adulter cu secretara asociatului care i-a adus o teleguță găsită pe un drumeag întortocheat undeva în Europa. Acu’, săracu’, dosit pe colțul unei tarabe restante la plata datoriilor publice. Iar ministrul de resort, aflînd de insolvabilitatea acumulată (a împricinatului), parcă l-ar trimite inculpat la tribunalul de la Haga. Să fie judecat pentru crime imprescriptibile împotriva umanității.
Și azi așa, mîine așa, cu ochii holbați la păcatele nefirești, o zarzavagioaică de prin partea locului, care auzise și ea de tărășenie, a uitat de oala cu borș de pe sobă, de a cam suduit-o de cele lumești ce nu se spun decît în locurile publice, bărbatul venit de la munca la negru, fiind el ostenit și cătrănit că șefii clanurilor interlope le-au cam pus botniță intervenționiștilor în treburile corupției. Ba se mai aude că-i ține strîns de frîul … lesei. Cea monitorizată (corupția fraților, nu alte cele) prin antena parabolică ridicată cu funicularul pe vîrful Omul și Caraimanul.
Și cum drumul cel greșit străluce în oală splendoarea înfățișării megalitice, iar calea dreaptă s-a înfundat cu steril adus din gropnițele tunelului, închei transmisiunea mea în direct de prin hățișurile asurzite de hămăiturile lupilor ce nu pot dormi de grija mieilor din pădure.
Mai încalecă, melomanule, placa striată de ebonit, cu un ac de patofon răgușit. Să ascultăm valsul celebru ce ne mai dezmorțește amorțeala picioarelor. (Mihai PAULIUC)
Lasă un răspuns