Parțial color
Lehamite mare. Frisoane letale. Gesturi de abdicare sub semnătură privată de la morala vieții. Potcoave de cai verzi pe pereți și tarabe stradale. Panopticum. Ghiveci călugăresc preparat din răbdări prăjite. Călcături prin hîrtoapele reproduse la copiator. Chiromanți vestitori de prăpădiri. Limbuți făcători de minuni, apăruți ca ciupercile parazite după ploaie. Arătări cuibărite la sînul democrației fără perdele. Civilitatea… lumească din vecinătatea proximă a irealității, se preface că trăiește, mărunțind printre dinți cuvintele de cucută ale mîniei proletare. Priveliște decorativă reflectată în vitrinele negustorești unde se oferă amatorilor artizanali de largă trebuință, pentru botezuri, înfățișări, îmbrobodiri, nunți sau înmormîntări…ocazionale. La prețurile pieții concurențiale, condimentate cu accize și tevea.
La crama deschisă prin efracție în fostul veceu public falimentat, pietonii fugiți de acasă în papuci și pijama vărgată își petrec urîtul alături de litra cu afrodisiac exceptat de la taxele vamale. Mai la vale, sau mai la deal (depinde în ce parte te îndrepți) pe același aliniat dosnic, obscur, poleit cu var de lună, clubul de noapte (cu sula-n coaste) nu se simte nici el prea bine; iar patronul chitește să-l transforme într-un așezămînt de toleranță după legiferarea prostituției. Că-i (poate) vadul bun. Aproape, după o cotitură cu amintiri de gard viu, se află intrarea în cimitir. Unde poți să te furișezi și petrece cîte clipe vrei de destindere sustrasă ispitelor trupești. Am să mituiesc (după cum e obiceiul nărăvit și la alte curți boierești) fotograful de cartier, să-mi facă o poză parțial color după această novelă. Să-mi întregesc albumul de familie. Astfel vor afla și moștenitorii relicvelor adunate într-un sertar, cum se trăia cîndva, pe cînd se povestea, în urba mea provincială. (Mihai PAULIUC)
Lasă un răspuns