Impozite, taxe, contribuții. Biruri. Noi biruri. Și mai multe biruri. Ofertă specială, „Biruri 2013”! Ia, neamule, că avem pentru toate gusturile, proaspăt ieșite din Institutul de Invenții al Guvernului!
A zis-o Tăriceanu, dar e la mintea copilului, scăderea TVA la pâine și majorarea ori inventarea altor impozite sunt măsuri proaste, care nu stimulează deloc economia, ba chiar o inhibă. Porcăria contribuțiilor de asigurări sociale pe drepturile de autor este acum dublată de una și mai caraghioasă, CAS pe chirii.
Următorul pas care-o să fie? CAS pe TVA? Nu vă mirați, că avem deja TVA la accize (ori accize la TVA), deci dubla impozitare se practică mai demult, de când cu vestita ”Taxă a lui Băsescu”. E-adevărat, Ponta a spus că nu-i nimic adevărat, dar omul e mincinos și acușica ne pune CAS și la taxa de parcare.
Guvernul îi tot caută pe români, ba de păduchi, ba pe chelie, să mai găsească loc liber de noi și mai mari impozite. Treaba cu CAS pe încasările din chirii e o naivitate copilărească și denotă lipsa cronică de idei. Cine, în țara asta, are pe bune contract de chirie? Mai mult de 10-15 la sută din totalul real? Nu cred. Suntem așa de obișnuiți să plătim „la negru”, că vom inventa și chitanțiere pentru comerțul din economia subterană, cum naiba să-i găsești pe proprietarii care iau bani pe proprietățile lor? La fel se întâmplă cu impozitarea meditațiilor. În Bacău, nu sunt mai mult de zece profesori care și-au declarat aceste venituri, deși numărul real este mult mai mare. Cine să-i găsească?
Mai demult, Remeș pusese o taxă pe scaunul de crâșmă, altul s-a gândit să impoziteze mita „informală” din spitale, ori bacșișurile ospătarilor. O goană dementă după bani în plus la buget, fără cap și fără coadă. Din sistemul finanțelor publice sunt concediați sute de oameni, pentru că – vorba aia – se face reorganizare și nu mai e loc, „ne eficientizăm”. În loc să-și bată joc de niște oameni care cunosc sistemul, mai bine ar profita de ei pentru așa-numita „creștere a bazei de impozitare”. Mai bine îi cauți pe cei care nu-și declară veniturile reale, decât să-i faci la buzunare pe românii cinstiți și fraieri care cotizează legal la bugetul de stat.
Românul e fălos din fire. Mândru că fură de la locul de muncă, mândru că înșeală statul ori că a păcălit casierița și i-a dat prea mult rest. Cu astfel de oameni nu rezolvi nimic dacă le pui CAS pe „zero lei”. Soluția este să-i faci să declare cât câștigă și să-i impozitezi fără să-i jupuiești de piele.
A 2500 a zis
Fiscul impoziteaza TOATE VENITURILE IMPOZABILE. Daca ai 10 lei in banca, iei dobanda si e impozabila . Daca iei 3 lei intr-un an, ti se calculeaza cota la sanatate pt 12 x salariul min pe economie in anul respectiv, chiar daca venitul tau a fost de 10 sau 100 de ori mai mic sau chiar un leu.Daca ti-ai vandut masina, platesti impozit si pt ca e-un venit impozabil, dai si 5.5 % la fondul de sanatate.Sunt curios daca, „alesii” cu 10-15 imobile in proprietate, care cer locuinte de la RAAPPS, platite de fraierii romani, platesc o cota corespunzatoare la FNAS (fondul national de sanatate)
Vasilica a zis
Ca la orice initiativa legislativa pot fi persoane care sunt pro sau contra.
Pe mine ma deranjeaza ca persoane, platite de multe ori din bani publici(direct sau indirect), cum ar fi fotbalistii, plateau si platesc asigurari sociale la salarul minim pe economie in timp ce primesc venituri de sute de mii de euro anual. Ar fo fost etic daca ar fi plkatiti din banii stransi de la fani- nu din bugetele locale si al regiilor si societatilor cu capital de stat, care, nu au pierderi imense sau majoreaza preturile si taxele pentru a sustine printre altelesi spectacolul numit fotbal.
Spuneti probabil ca e pentru sport- dar nu e sport- e o industrie si pentru cei care merg pe stadion e spectacol. Sport e atunci cand cetatenii fac miscare, au unde alerga….