• banii pentru programele de sănătate HIV-SIDA și Oncologie s-au întors la Casa Națională de Sănătate
Hotărîrea Casei Naționale de Sănătate ca anul acesta medicamentele gratuite eliberate bolnavilor infectați cu HIV și celor cu afecțiuni oncologice să fie achiziționate numai în urma unor licitații naționale a făcut ca, zilele acestea, aproape 14 miliarde de lei alocate sistemului sanitar băcăuan să ia calea Bucureștiului. Din cele 11,5 miliarde de lei repartizate Bacăului în 2002 pentru programul HIV-SIDA, doar 7,2 miliarde de lei au apucat să fie cheltuite pentru tratamentul băcăuanilor infectați. Programul de Oncologie, căruia i-au fost alocate la începutul anului 21,3 miliarde de lei, a cheltuit pînă acum 11,7 miliarde de lei. „Pînă acum, Casa de Sănătate avea libertatea să încheie contracte cu furnizorii de medicamente pentru aceste boli. Prin organizarea de licitații naționale, dreptul acesta l-am pierdut și, implicit, și cel de administrare a banilor. La Casa Națională s-au întors toate sumele rămase necheltuite pînă în acest moment”, ne-a declarat Oana Chelaru, director al Casei Asigurărilor de Sănătate. Instituția băcăuană a pierdut dreptul de a organiza licitații pentru aceste două programe de sănătate, dar are în continuare posibilitatea de a controla modul în care sînt prescrise medicamentele. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns