~2 min lectură 0 comentarii

Casa memorială „George Bacovia” va fi reabilitată

Redacția Ziarul de Bacău


– costurile lucrării la imobilul aflat pe lista monumentelor istorice pot ajunge pînă la 35.000 de lei

Ștefan POPA

Consiliul Județean (CJ) Bacău a hotărât să continue demersurile ce privesc lucrările de consolidare și reparații la Casa memorială „George Bacovia”. Imobilul, aflat pe lista monumentelor istorice, este situat pe strada George Bacovia, nr. 13, în municipiul Bacau, iar din 2008 a intrat în administrarea Compexului Muzeal de Istorie „Iulian Antonescu” împreună cu terenul aferent de 1.409 de metri pătrați . Deoarece imobilul este vechi și degradat, CJ Bacău a alocat bani pentru întocmirea documentației tehnico-economice necesare reabilitării. După expertiza tehnică s-a concluzionat că, în cazul unui cutremur, imobilul poate suferi degradări majore. Totodată, au fost stabilite două variante pentru lucrările care trebuie efectuate. Prima constă în realizarea unei centuri pe pereții transversali și longitudinali, injectarea cu lapte de ciment a crăpăturilor și înlocuirea elementelor degradate ale planșeului și șarpantei, acțiuni ale căror costuri au fost estimate la 21.100 de lei. A doua variantă presupune aceleași lucrări ca și în prima situație, dar vine în plus cu lucrări de cămășuire a pereților transversali, cu un cost total de 34.556 de lei. Aleșii județeni au hotărât, în cadrul ultimei ședințe a CJ, să continue demersurile pentru reabilitarea clădirii, următoarea etapă fiind elaborarea documentației de avizare în baza concluziilor raportului de expertiză tehnică. În trecut au mai existat încercări de reparații a casei memoriale, dar nu au fost niciodată finalizate.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.