Castelul Ghika – locul unde și-au purtat pașii marile frumuseți din vremurile apuse

Servitorii erau într-o agitație continuă de mai bine de o săpătmînă. Petre Polțer, administratorul, parcă turbase. Nimic nu-i convenea, totul era strîmb, orice se făcea cu întîrziere. Nimic nu-l mulțumea. „Se face acuși ca poimînine și încă nu-i gata curățenia, pădurarul n-a venit cu țapul promis, iar heleșteele încă nu sînt curățate. Trebuie să văd de Iancu, ce-o fi făcut cu păstrăvii aceia și dacă ciobanii au coborît de la munte burdufurile de brad cu brînză afumată”, își refăcea Polțer planurile pentru a nu se știe cîta oară. Doar la gîndul că familia princiară Bibescu s-ar putea găsi nemulțumită de ceva sau i-ar putea reclama prințesei Ioana vreun neajuns și se încrețea pielea pe el. Zori, nevoie mare, femeile de la bucătărie și bufni și mai nervos cînd una dintre slujnicele mai tinere îl înfruntă cu îndrăzneală. „Doamne, unde-o fi pivnicierul cela nemernic?”, se întrebă pentru el administratorul, cu atît mai mult cu cît, se știa, Martha Bibescu era adepta vinurilor fin parfumate, iar lăzile promise de omologul săi de la viile Mariei Știrbei, din Drăgășani, încă nu sosiseră. O agitație cumplită dinspre poartă îi confirmă cele mai mari temeri ale sale. Prințesa Martha și prințul George Valentin Bibescu și-au făcut apariția cu două zile mai devreme decît știa el. Automobilul a bufnit scurt, iar din el și-au făcut mai întîi apariția prințul și prințesa Bibescu și mai apoi Valentina. Polțer o privi scurt, cu coada ochiului. Femeia cea tînără apunea în fața frumuseții mamei ei, oricît de întinsă i-ar fi fost pielea de persică de pe față. Martha Bibescu, regina declarată a eleganței și una dintre frumusețile Europei, parcă plutea. Valentina, conștientă de puterea de seducție a mamei sale, își învîrti umbreluța cu nervozitate. Se temea de privirea scromonitoare a Ioanei Ghika, viitoarea ei soacră. Avea să constate peste cîteva clipe că temerile ei erau zadarnice. Ioana, o frumusețe cîntată și ea de menestrelii vremii, era blîndă și ocrotitoare. Știa că sub acoperișul castelului va găsi bunăvoință ori de cîte ori îi va călca pragul.

Nu putem decît să ne imaginăm un astfel de episod din zbuciumata istorie a familiei Ghika-Comănești. Familie de iluștri apărători ai culturii și dezvoltării economice, oameni înzestrați cu darul cercetării și cu spirit de revoluționari în sînge, familia Ghika Comănești a marcat istoria acestor locuri prin tot ceea ce-a făcut și a lăsat în urmă. Trebuie să menționăm că în negura vremurilor, familia Ghiculeștilor, numeroasă, provenind din Fanarul grecesc, a ales
să-și scrie numele diferit pentru a-și diferenția ramurile. Așa se face că în Muntenia s-a păstrat scrierea inițială a numelui, Ghica, în Moldova s-a schimbat o consoană și a devenit Ghika, iar în Ardeal numele lor a devenit Ghyka. Palatul Ghika de la Comănești este una dintre cele mai frumoase și bine conservate imobile din județul Bacău. Proiectat de Albert Galleron, același arhitect care a imaginat Ateneul Român și Palatul Băncii Naționale din București, castelul a fost construit în 1890 de Dimitrie Ghika și soția sa Zoe, fostă Lahovary. El și fiul lui, Nicolaie, au organizat expediția în „Țara somalilor”, sau altfel spus în Somalia anilor 1895-1896. Cel care îi îndemnase la această aventură, Grigore Antipa, avea mai apoi să le facă meritele cunoscute în lumea academică pentru că s-au întors cu 55 de specii de plante studiate mai apoi de specialiști de renume. Ca să nu mai vorbim de trofeele aduse din Maroc, Sahara, Canada sau Alaska, care se „aflau în stare bună, atîrnate de zidurile castelului din Comănești”. în 1921, Nicolaie își pune capăt zilelor după un scandal în care a fost implicată financiar Banca Națională a României, al cărei guvernator era. Soția sa Ioana i-a supraviețuit și a avut grijă de cei patru copii: Dimitrie, căsătorit cu Valentina Bibescu, fiica Marthei și a lui George Valentin Bibescu, Eugene, Ivonn, și Nicolaie. Ioana Ghika a și fost de altfel ultimul locatar al castelului care „se întindea pe 40 de fălcii, fiind negreșit una dintre cele mai mari și frumoase moșii din țară. Se mai află cascade, havușuri, un lac mare și mai multe canaluri pe care se umblă cu barca, insula cu pavilioane și chioșcuri”, după cum spune, în 1895, Ortensia Racoviță, unul dintre vizitatorii domeniului.

Jefuirea, conservarea și revendicarea

Și castelul Ghika, la fel ca toare conacele și castelele din Bacău, a fost jefuit la sosirea rușilor în țară după cel de-al Doilea Război Mondial. Lăsat pradă sătenilor, dar și „oștenilor eliberatori”, castelul a fost întrebuințat ca școală din 1950 pînă în 1970. Apoi, pînă în 1894, aici a funcționat Casa Pionierului, iar mai apoi a fost muzeu de artă și etnografie. Cea mai mare parte a acestui răstimp, cînd proprietarii de drept s-au pierdut prin negura străinătățurilor, clădirea a fost destul de bine conservată, spre deosebire de altele. Oglinda venețiană din capul scărilor majestuoase care duc spre etaj este cea originală. Cîteva piese de mobilier, păstrate pe ici colo, în salonul de zi și în cel de primire, redau vag fastul și bunul gust legendar al proprietarilor. Recent, un strămoș al Ghikuleștilor și-a făcut apariția în Comănești și a revendicat, pe lîngă mii de hectare de pădure, și domeniul, atîta cît a mai rămas, cu tot cu castel. Greu de crezut că va avea cîștig de cauză. Paltin Sturdza este nepotul Mariei Ghika și strănepotul lui Dimitrie Ghika Comănești, care a construit castelul. Acesta a avut un baiat, Nicolae, și o fată, Maria, care a avut și ea fată, Zoe, care s-a căsătorit cu Mihail Sturdza. Aceștia au avut un copil, Ilie Vlad Sturdza, care este tatăl lui Paltin, cel care revendică acum domeniul și castelul. Actele vremii vorbesc însă despre o împărțire a averii între copii lui Dimitrie Ghika, în urma căreia Maria a primit prin dotă bani și imobile în București, tocmai ca să nu aibă pretenție la moșia din Comănești. Aceasta, pe lîngă faptul că Paltin Sturdza este rudă de gradul 5 cu proprietarul inițial al castelului, au fost principalele motive pentru care, decoamdată, cererea lor de revendicare a fost respinsă de Comisia locală de aplicare a legilor funciare din Comănești. Cei care vor decide în favoarea sau defavoarea revendicatorului sînt acum judecătorii. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!